Orașele din România care ar putea beneficia de autobuze electrice în 2021

Orașele din România care ar putea beneficia de autobuze electrice în 2021

Șapte orașe din România ar putea beneficia de autobuze electrice anul viitor. Ministerul Dezvoltării a lansat o licitație pentru achiziționarea de autobuze electrice. Valoarea totala a contractului de achiziție este de aproape 40 de milioane de euro. 
Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a lansat de curând licitația care va decide cine va livra autobuzele ecologice.
Companiile care au depus oferte pentru contractul cu ministerul sunt din Turcia, Germania și Cehia. Comanda vizează 81 de vehicule verzi cu lungime de 10 metri, iar valoarea acestora se ridică la 37 de milioane de euro. Suma este acoperită în totalitate prin fonduri europene nerambursabile.
Vehiculele sunt destinate transportului în comun din Alexandria, Brăila, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Focșani, Lugoj și Slobozia. Important de reținut este faptul că anul trecut Ministerul Dezvoltării a anulat licitația pentru achiziția a 68 de astfel de autobuze ce erau destinate orașelor Brăila, Constanța, Focșani, Lugoj și Slobozia, după ce a fost respinsă singura ofertă depusă de o companie turco-germană. Tot în vara anului trecut a fost anulată și licitația pentru 13 autobuze care trebuiau să ajungă pe străzile din Alexandria și Drobeta Turnu Severin.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii