Prefectul Capitalei: Nu-mi dau acordul pentru declararea stării de alertă

Prefectul Capitalei: Nu-mi dau acordul pentru declararea stării de alertă

Prefectul Capitalei Alin Stoica a anunțat joi că nu se impune starea de alertă în Sectorul 1, precizând că va căuta soluții pentru criza gunoaielor.

„În această dimineață, am primi documentația și nota de constatare. Din notele de constatare primite de la aceste autorități nu rezultă că există un pericol iminent, drept pentru care nu este îndeplinită a doua condiție prevăzute de lege pentru a exprima acordul cu privire la starea de alertă. (…) Există disfuncționalități în serviciul public de salubrizare, este un lucru evident pentru toată lumea și de aceea eu voi continua să caut soluții împreună cu Primăria Sectorului 1 și cu prestatorul în așa fel încât disconfortul pentru cetățeni să fie cât mai mic. (…) În acest moment nu pot să-mi dau acordul pentru solicitarea Primăriei Sectorului 1”, a spus prefectul Capitalei.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, i-a comunicat primarului Clotilde Armand refuzul său de a institui starea de alertă în Sectorul 1. Stoica a dezvăluit și cum a reacționat primarul la aflarea veștii.

„Ne uităm la o soluție care să implice și Consiliul Local al Sectorului 1, nu este în momentul de față conturată. În două ore voi veni cu soluția și cu propunerea. E de acel punct de blocaj, ca Sectorul 1 să plătească direct banii către sortator. Eu am fost în legătură tot timpul cu toate autoritățile, având în vedere că asta este legea nu am cum să trec peste ea. Nu a avut ce să spună”, a declarat Stoica.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii