Gradul mediu de digitalizare a primăriilor din România este de doar 32,3 la sută, potrivit raportului DESI (The Digital Economy and Society Index), care indică o tendință uşor crescătoare a digitalizării instituţiilor publice în ultimii trei ani.
La capitolul „Servicii Publice Digitale”, România se situează în continuare pe ultimul loc la nivel european din 28 de ţări.
În luna noiembrie, Zitec, companie specializată în dezvoltarea de aplicaţii online, lansa Ghidul Esenţial de Digitalizare a Primăriilor. Pentru a primi documentul, primăriile interesate trebuie să completeze un chestionar prin care îşi evaluează gradul de digitalizare actual, potrivit Agerpres. Pe baza acestui chestionar, echipa Regista îşi propune să monitorizeze constant gradul general de digitalizare a administraţiilor publice din România. Studiul nu este exhaustiv, având în vedere nivelul mai degrabă scăzut al digitalizării din ţara noastră, ci urmăreşte obţinerea unei imagini de ansamblu a situaţiei la nivel naţional.
Trei sferturi dintre primăriil nu folosesc adrese de mail pofesionale
Potrivit sursei citate, iniţiativa a fost bine primită, colectând aproximativ 100 de chestionare din 32 de judeţe în numai trei săptămâni. Eforturile de colectare a datelor continuă în lunile care urmează.
Din ianuarie 2020, primăriile sunt obligate de Codul Administrativ să publice documentele de interes public în Monitorul Oficial Local. Cu toate acestea, doar 70% dintre respondenţi se conformează acestei prevederi. Similar, conform OUG 38/2020, primăriile trebuie să pună la dispoziţia cetăţenilor un portal public pentru primirea documentelor electronice. Doar 24% dintre primăriile participante la studiu oferă această facilitate.
Studiul realizat de echipa Regista arată că trei sferturi dintre primăriile participante nu folosesc în comunicarea dintre angajaţi şi public adrese de e-mail cu domeniul primăriei, ci adrese personale ale angajaţilor, practică ce introduce numeroase riscuri de securitate şi protecţia datelor personale. Peste jumătate dintre instituţii nu au aplicaţii de registratură electronică, ci folosesc registratura fizică, pe suport de hârtie.
Pe de altă parte, există destule primării care au depus eforturi serioase pentru a trece în era digitală. În aproape 45% dintre primăriile participante la studiu, cetăţenii pot economisi timp, evitând cozile şi plătind online taxele şi impozitele, iar 65% dintre ele folosesc semnătura electronică.