300 de lei lunar, burse pentru elevii orfani sau din familii monoparentale

300 de lei lunar, burse pentru elevii orfani sau din familii monoparentale

Elevii din țara noastră pot să primească o bursă socială în valoare de 300 de lei pe lună. Această măsură a fost luată de autorități, pentru a preveni abandonul școlar.

Bursa socială pentru anul școlar 2023-2024 este de 300 de lei/lună. Valoarea acesteia putând fi majorată doar în cazuri excepționale.

Elevii care au dreptul la bursă socială sunt orfanii sau cei care sunt crescuți de un singur părinte ori cei abandonați. „În categoria elevilor care pot beneficia de bursa socială prevăzută la articolul 14 alineatul 1, litera b se încadrează elevii orfani sau elevii crescuți de un singur părinte, sau elevii abandonați de părinți asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție socială dispusă de către Comisia pentru protecția copilului sau, după caz instanța judecătorească, în condițiile legii”, conform prevederilor.

Primirea bursei, nu este condiționată de venitul net lunar pe membru de familie: „Criteriile generale de acordarea burselor de ajutor social pentru categoriile de elevi prevăzute la articolul 14 alineatul 1 literele b, c și d nu condiționează acordarea acestora de venitul net lunar pe membru de familiePrevederea se aplică pentru categoria de beneficiar stipulată la articolul 14 alineatul 1 litera a”.

Categoriile de elevi, pentru care nu se condiționează acordarea burselor sociale de venitul net lunar pe membru de familie, sunt următoarele: elevii orfani sau crescuți de un singur părinte, elevii care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli.

Pe de altă parte, pentru restul elevilor, care nu sunt în categoriile menționate, bursa socială se poate acorda dacă este îndeplinit criteriul de venit.

Conform articolului 13 alineatul 1, bursele de ajutor social să stabilesc la începutul anului școlar, fiind revizuite semestrial, în funcție de modificările intervenite în veniturile nete lunare ale familiei. Elevii majori sau părinții elevilor minori proveniți din familii al cărui venit s-a modificat pe parcursul semestrului I, astfel încât să corespundă criteriilor generale prevăzute la articolul 14, pot depune cerere pentru acordarea burse sociale în semestrul al II-lea. 

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, prevăzut la articolul 10 alineatul 4, se iau în considerare toate veniturile cu caracter permanent realizate de membrii familiei, inclusiv alocația complementare pentru copii, precum și venitul din bursă acordată fraților/surorilor elevului, dacă acestea au fost acordate neîntrerupt în perioada în care s-a calculat venitul”, potrivit documentului citat de edupedu.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii