Conflictul armat între coloniştii americani şi soldaţii britanici a izbucnit în aprilie 1775, forţele americane luptând pentru drepturile americanilor de sub coroana britanică. Mişcarea pentru independenţa de coroana britanică s-a amplificat treptat în anul următor, astfel că delegaţii la Congresul Continental au abordat această chestiune. La jumătatea lunii iunie 1776, un comitet format din cinci persoane, printre care şi Thomas Jefferson, John Adams şi Benjamin Franklin, a fost însărcinate cu redactarea unei declaraţii formale a intenţiilor coloniilor. Congresul a adoptat formal Declaraţia de Independenţă, redactată în mare parte de Thomas Jefferson, la Philadelphia în data de 4 iulie 1776, sărbătorită drept ziua independenţei, potrivit history.com.

Chiar după declanşarea ostilităţilor în faza incipientă a războiului, doar o parte dintre colonişti îmbrăţişau eliberarea completă de sub administraţia britanică. Abordarea s-a schimbat pe măsură ce coroana britanică a încercat să înăbuşe rebelii cu o forţă armată considerabilă. În mesajul său către parlament, în octombrie 1775, regele George al III-lea a marşat pentru luarea unor măsuri ferme asupra coloniilor şi a cerut extinderea armatei şi marinei regale. Ştirea i-a determinat în ianuarie 1776 până şi pe liderii conservatori proeminenţi să renunţe la speranţele lor de reconciliere cu coroana britanică. În acceaşi primă lună a lui 1776 Thomas Paine avea să publice pamfletul ”Common Sense”, în care milita pentru dreptul natural la independenţă al coloniilor, subliniind, totodată, că acesta reprezenta singurul curs posibil pentru colonii. Pamfletul s-a vândut în peste 150.000 de copii în doar câteva săptămâni de la publicare.

În martie 1776, convenţia revoluţionară şi-a exprimat votul în favoarea independenţei, urmând apoi votul a altor şapte colonii până la jumătatea lunii mai a anului 1776. În data de 7 iunie 1776, delegatul de Virginia, Richard Henry Lee, a introdus o moţiune prin care cerea independenţa coloniilor înaintea întrunirii Congresului Continental în Pennsylvania State House din Philadelphia. Pe fondul dezbaterilor aprinse, Congresul a amânat votul asupra rezoluţiei lui Lee şi a cerut un răgaz de câteva săptămâni. Înaintea încheierii lucrărilor, delegaţii i-au desemnat pe membrii comitetului pentru redactarea proiectului de declaraţie: Thomas Jefferson din Virginia, John Adams din Massachusetts, Roger Sherman din Connecticut, Benjamin Franklin din Pennsylvania şi Robert R. Livingston din New York.

Thomas Jefferson îşi câştigase reputaţia de vocea cauzei patriotice după publicarea în 1774 a lucrării ”A Summary View of the Rights of British America”. În 1832, Thomas Jefferson avea să menţioneze că membrii comitetului i-au cerut insistent să se ocupe de redactarea proiectului de declaraţie, pe care l-a trimis apoi lui Benjamin Franklin şi John Adams pentru a face observaţii pe marginea formei avansate. Ulterior noua versiune, modificată de Thomas Jefferson, a fost transmisă comitetului şi, în final, Congresului. Redactată de Thomas Jefferson, proiectul de declaraţie a fost împărţit în cinci secţiuni, incluzând o formă introductivă, un preambul, corpul propriu-zis al declaraţiei – împărţit în două secţiuni – şi o parte dedicată concluziilor. În termeni generali, partea introductivă stabilea pe deplin faptul că obţinerea independenţei faţă de Marea Britanie devenise necesară pentru colonii, potrivit www.history.com. Varianta finală de proiect a declaraţiei a fost avansată Congresului la 28 iunie 1776, conform https://history.state.gov.

Congresul continental, reunit la 1 iulie 1776, a adoptat, în ziua următoare, cu votul a 12 din cele 13 colonii rezoluţia lui Lee pentru independenţă. Procesul de dezbatere şi revizuire a textului declaraţiei lui Jefferson, incluzând observaţiile făcute de John Adams şi Benjamin Franklin, au continuat la 3 iulie şi până înspre dimineaţa zilei de 4 iulie 1776, Congresul eliminând şi revizuind o parte din textul declaraţiei. Delegaţii nu au făcut modificări la preambulul documentului, iar partea principală a declaraţiei a rămas în varianta avansată de Thomas Jefferson. Congresul a adoptat oficial textul declaraţiei la 4 iulie, chiar dacă unii istorici admit faptul că nu a fost semnat până la 2 august.

Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii a rămas un moment de reper pentru istoria democraţiei. În plus, pe lângă importanţa semnificativă asupra destinului naţiunii americane, documentul a generat o influenţă extraordinară în afara Statelor Unite, cel mai mult în Franţa în timpul revoluţiei franceze.

Alături de Constituţie şi Legea Drepturilor, Declaraţia de Independenţă este considerată drept unul dintre documentele esenţiale fundamentale ale procesului de guvernământ în Statele Unite ale Americii, precum şi unul dintre izvoarele primare ale procesului democratic american.

Până în anii 1870, data de 4 iulie a fost o importantă sărbătoare calendaristică în Statele Unite, pentru ca ulterior, după ce Congresul a adoptat un proiect de lege la 28 iunie 1870, să devină sărbătoare federală – Ziua independenţei, conform https://www.loc.gov. Din 1941, în timpul mandatului de preşedinte al lui Franklin Delano Roosevelt, data de 4 iulie a fost marcată drept Ziua Naţională a SUA.