9 septembrie: Începe școala. Noutățile noului an școlar 2024-2025

9 septembrie: Începe școala. Noutățile noului an școlar 2024-2025

Luni, 9 septembrie este prima zi de școală din anul 2024-2025, care vine cu o serie de noutăți.
Spre exemplu, Ministerul Educației a luat o decizie potrivit căreia elevii care deranjează orele pot fi trimiși într-o altă sală, sub supravegherea altui profesor. De asemenea, părinții vor fi obligați să meargă la ședințele de la școală și să le asigure o ținută decentă copiilor.  Profesorilor le este interzis să facă meditații cu elevii pe care îi au la clasă. Iar probele scrise la BAC vor fi în prima parte a lunii iunie, mai devreme decât până acum, iar Evaluarea Națională începe în 23 iunie 2025, potrivit antena3.ro.
Anul școlar 2024-2025 începe în 9 septembrie și se va încheia în 20 iunie. Conform calendarului publicat în Monitorul Oficial, noul an școlar va avea 36 de săptămâni de cursuri, cu câteva excepții însă.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 6 iunie 2025, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 13 iunie 2025.
Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Structura anului școlar 2024-2025

  • Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
  • Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Noutăți la început de an școlar

Noul an școlar vine cu o serie de noutăți – reguli și obligații pentru elevi și profesori, dar și pentru părinți.
S-a decis introducerea unui nou tip de bursă – de reziliență -de care vor putea beneficia primii 30% dintre elevii dintr-o clasă care au avut la finalul anului școlar trecut media anuală cel puțin 7,00 și cel mult 9,50. Cei care au avut media anuală mai mare de 9,50 vor beneficia de bursa de merit.
În noul Statul al Elevului, elevii care vor deranja orele de curs vor putea fi trimiși într-o altă sală de clasă, unde vor fi supravegheați de un alt profesor până la finalizarea orei de curs. Aceasta este cea mai controversată noutate, unele voci acuzând Ministerul Educației că introduce „camerele de detenție”.
De asemenea, din această toamnă, școlile pot impune și cod vestimentar elevilor. Ministerul a lăsat însă la latitudinea fiecărei unități de învățământ ce piese vestimentare sunt interzise școlarilor.
Părinții vor putea cere socoteală profesorilor pentru notele acordate elevilor.
Elevii vor putea completa o fișă de feedback pentru profesori. Multe cadre didactice au criticat însă această măsură în condițiile în care, spun ei, școlarii cu note mici nu vor face altceva decât să se răzbune pe profesori în momentul în care completează această fișă de evaluare.
Apare și interdicția pentru profesori de a face meditații cu elevii cărora le predau la clasă. Ministerul se bazează însă, în acest caz, numai pe reclamații venite din partea părinților sau elevilor, și nicidecum nu se vor face modificări, astfel încât această măsură vine cu un mare semn de întrebare.
Noua lege prevede, de asemenea, un consilier școlar la fiecare 500 de elevi. Este, însă, o măsură greu aplicabilă, în condițiile în care nu există suficienți specialiști, conform antena3.ro.
Telefoanele mobile vor fi interzise în timpul orelor de curs.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
0.2 ° C
0.6 °
-1 °
83 %
2.7kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
4 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii