A început programarea în platformă pentru a treia doză de vaccin

A început programarea în platformă pentru a treia doză de vaccin

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că a început programarea în platformă pentru doza a treia de vaccin, persoanele trebuind să îndeplinească două condiţii: să aibă două doze de vaccin administrate, iar de la a doua doză să fi trecut 180 de zile.

„Platforma ROVACCINARE permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a, după ce echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) a finalizat implementarea noilor funcţionalităţi şi optimizările necesare. Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin”, a anunţat, luni seară, CNCAV.

Prima zi în care va avea loc vaccinarea cu doza a treia este marţi, 28 septembrie.

Sunt două condiţii pentru vaccinarea cu doza de rapel (booster):

1. Două doze de vaccin administrate;

2. Să fie trecute 180 de zile de la a doua doză.

Astfel, toate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu două doze (completă sau heterologă) şi pentru care au trecut 180 de zile de la schemă completă se pot programa în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro pentru administrarea dozei de rapel (booster).

Conform sursei citate, indiferent dacă administrarea primelor două doze s-a realizat cu programare în platformă sau direct în centrul de vaccinare, toate persoanele care îndeplinesc cele două condiţii se pot programa pentru doza de rapel (booster).

CNCAV a prezentat şi paşii pentru programare în platformă pentru doza a III-a:

1. Vă autentificaţi în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro prin introducerea e-mailul-ui/CNP-ului şi a parolei;

2. Selectaţi secţiunea „Beneficiari”:

a. Pentru beneficiarii existenţi în cont trebuie doar să accesaţi pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;

b. Pentru beneficiarii noi, accesaţi butonul „Adaugă beneficiar”, completaţi datele necesare, iar la final accesaţi pictograma „Programează pentru doza de rapel (booster)”;

3. Alegeţi centrul de vaccinare cu tipul de vaccin dorit (Pfizer sau Moderna), data, intervalul orar, vizualizaţi sumarul de prezentare a programării şi finalizaţi programarea

4. La final, accesaţi secţiunea „Programările mele” pentru vizualizarea programării, respectiv pentru editarea sau anularea acesteia.

Informaţii suplimentare:

– Validarea îndeplinirii condiţiilor pentru administrarea dozei de rapel (booster) se realizează prin interogarea Registrului Electronic Naţional de Vaccinări (RENV), unde sunt luate în evidenţă toate persoanele vaccinate în România;

– Indiferent de statusul primelor două programări în platformă, se pot face programări pentru a III-a doza, dacă sunt respectate cele două condiţii menţionate.

– Se consideră două doze, atât pentru persoanele care au făcut doza I şi doza a II-a cu unul dintre vaccinurile Pfizer, Moderna sau Astra Zeneca, cât şi pentru persoanele care au făcut doza I cu unul dintre cele trei vaccinuri, iar doza a II-a, în funcţie de recomandările medicale, cu un alt tip de vaccin dintre cele menţionate.

– În acest moment, persoanele vaccinate cu vaccinul Johnson&Johnson nu sunt eligibile pentru administrarea dozei de rapel (booster).

CNCAV a amintit că doza a treia este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile:

cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale şi alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia naţională de vaccinare; persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social şi din învăţământ.

Accesul la vaccinare este permis şi altor categorii populaţionale, care au cel puţin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală.

Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema iniţială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza 3 cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Spikevax (Moderna).

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer senin
2.7 ° C
3.3 °
1 °
78 %
1kmh
0 %
joi
4 °
vin
11 °
sâm
7 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii