La Complexul Energetic Oltenia a avut loc un accident grav, în urma căruia s-au înregistrat 16 victime. Camionul care transporta muncitorii s-a răsturnat când a trecut peste banda transportoare de cărbune.
Potrivit unui comunicat transmis de Complexul Energetic Oltenia, accidentul a avut loc în momentul în care muncitorii erau transportați din carieră la sediu.
„În data de 17.01.2023, în jurul orei 13:00, în perimetrul carierei Jilț Sud, personalul care a participat la intervenția mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehicolul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariați ai CE Oltenia, din care 3 au decedat. Evenimentul a fost comunicat organelor abilitate pentru a fi cercetate și stabilite cu exactitate cauzele și împrejurarile producerii acestuia.
Conducerea și colectivul CE Oltenia își exprimă regretul față de tragicul eveniment care a avut loc și transmite sincere condoleanțe familiilor îndurerate”.
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a cerut demisia a trei directori din cadrul Complexului Energetic Oltenia
Ministrul a mers la Cariera Jilţ Sud, unde a stat de vorbă cu angajaţii şi cu reprezentanţii conducerii unităţii. „Am avut o discuţie cu şeful de tură, am primit informaţii despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Am avut o discuţie şi cu directorul sucursalei miniere. Am vorbit deja cu şeful Corpului de Control al Ministerului Energiei şi o comisie va veni la CE Oltenia pentru evaluarea stadiului securităţii în muncă”, a spus ministrul.