Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială care vizează Capitala. Astfel, de vineri noapte începe să ningă puternic. Potrivit specialiștilor ANM, duminică, stratul de zăpadă va măsura între 8 și 15 centimetri.
Ninsorile puternice în București și viscolul încep de vineri noapte. Duminică, stratul de zăpadă depus va fi de aproximativ 15 cm, anunță ANM.
Vremea se va menține închisă, cu precipitații însemnate cantitativ (în medie se vor acumula 20…25 l/mp). Acestea vor fi sub formă de ploaie și lapoviță, când și vântul avea intensificări, cu rafale de până la 45…55 km/h. Din noaptea de vineri spre sâmbătă vor predomina precipitațiile sub formă de ninsoare umedă, astfel încât până în dimineața zilei de duminică, stratul de zăpadă depus va avea grosimi variabile, în general de 8…15 cm, iar vântul va slăbi treptat în intensitate. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de 0…2 grade Celsius.
O primă avertizare cod galben vizează intervalul 26 ianuarie, ora 18 – 27 ianuarie, ora 10, când sunt anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii, polei, viscol în Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi intensificări ale vântului. De asemenea, în Carpaţii Meridionali şi de Curbură va ninge, se va depune strat nou de zăpadă şi vor fi intervale în care va fi viscol (rafale de peste 50…70 km/h) şi vizibilitate scăzută.
Cea de a doua avertizare cod galben este valabilă în intervalul 27 ianuarie, ora 10 – 28 ianuarie, ora 22, fiind aşteptate cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului. În Dobrogea, Muntenia, Carpaţii Meridionali şi local în sudul Moldovei şi în Carpaţii Orientali vor fi precipitaţii însemnate cantitativ şi se vor acumula în general 25…40 l/mp. Pe alocuri vor fi depuneri de polei în Transilvania şi Moldova.