Lista cu locurile libere pentru a doua etapă de admitere la liceu 2023 la nivel național, publicată de mai multe Inspectorate Școlare Județene, poate fi consultată aici. În București, câte un loc este disponibil la Colegiul Național Sfântul Sava sau la Liceul “Ion Neculce”, în vreme ce alte 4 sunt disponibile la Colegiul Național “I.L Caragiale”. De asemenea, există un loc disponibil la Liceul Teoretic “Jean Monnet”, la profilul Umanist, Ştiinţe Sociale.
După încheierea primei etape a repartizării computerizate, la liceele teoretice și tehnologice din Capitală au rămas libere peste 600 de locuri. Locurile sunt considerate libere după rezolvarea situațiilor speciale, de exemplu cele ale gemenilor. Un alt motiv al vacantării locurilor este acela că unii elevi aleg licee private sau în străinătate.
În această etapă se pot înscrie elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, sau care nu au obținut un loc la liceu după etapa de repartizare computerizată.
La etapa a doua de admitere la liceu în 2023, conform procedurii operaționale pentru etapa a II-a de admitere, publicate de ISMB, pot participa inclusiv elevii care candidează pe locurile speciale pentru rromi sau pe locurile distinct alocate candidaților cu nevoi speciale.
- Elevii care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen sau au renunțat, în scris, la locul ocupat;
- Elevii care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizaţi computerizat;
- Candidații care sunt absolvenți ai clasei a VIII-a din serii anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023-2024 şi care au participat la procesul de admitere, având medie de admitere, în anii precedenți, dar nu au fost înmatriculați într-o unitate de învăţământ;
- Candidații care sunt absolvenți ai clasei a VIII-a, dar nu au susținut Evaluarea națională şi nu li se poate calcula media de admitere;
- Candidații care sunt absolvenți ai învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate, motiv pentru care nu au participat la Evaluarea Națională de la sfârşitul clasei a VIII-a.
De notat că înscrierile au loc în perioada 7-9 august. Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană, respectiv a municipiului București, se va face în perioada 10 – 11 august 2023, potrivit Edupedu, care prezintă și documentele necesare pentru dosarul de înscriere.