Data-limită pentru înscrierile în prima rundă de atragere de fonduri în cadrul programului „Fabrici de reciclare”, finanţat din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a fost prelungită până pe 11 octombrie 2024, a anunţat, luni, într-un comunicat de presă, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Potrivit sursei citate, cererile de finanţare în cadrul acestui program se depun prin intermediul aplicaţiei informatice disponibile la link-ul https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home.
„Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activităţi specifice pentru construirea de instalaţii de reciclare a deşeurilor colectate separat pentru a reduce impactul deşeurilor asupra mediului şi a populaţiei, pentru a reduce consumul de resurse în vederea promovării dezvoltării economice durabile în toate regiunile şi pentru a atinge obiectivele de reciclare din pachetul privind economia circulară şi în conformitate cu Planul naţional de gestionare a deşeurilor/planurile judeţene de gestionare a deşeurilor şi cu Planul de gestionare a deşeurilor din Municipiul Bucureşti”, se arată în comunicat.
Informaţii detaliate cu privire la desfăşurarea programului se găsesc pe site-ul AFM, la secţiunea Programe de finanţare – PNRR.