Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, că, în România, calitatea asistenţei medicale se va îmbunătăţi simţitor, inclusiv prin construirea celor trei spitale regionale.
Rafila spune că, acum, în România, se construiesc spitale „nu numai cu foarte multă viteză, ci şi de foarte bună calitate”, datorită banilor prin PNRR.
În 9 mai, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a început proiectarea Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, a cărui construire presupune o investiţie de 540 de milioane de euro. Consorţiul de firme care a câştigat licitaţia are obligaţia, conform contractului, să finalizeze proiectul tehnic de execuţie în 12 luni.
„Unitatea sanitară va funcţiona ca spital de urgenţă de nivel înalt şi va fi organizată, în premieră pe centre de servicii (ex: Centrul de cap şi gât, Centrul toracică, Centrul Abdominală, Centrul de medicină internă, Centrul pentru mamă şi copil, etc) şi va utiliza tehnologii medicale avansate. Construirea spitalului va dura 4 ani de la semnarea contractului de execuţie”, transmite ministerul Sănătății, potrivit Radio România București FM.