Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a anunţat că, la finalul lunii noiembrie, vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5.
De asemenea, ministrul Sănătății a spus că se va vaccina cu doza a patra împotriva acestei boli.
El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza „un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.
„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat Rafila.
Potrivit ministrului Sănătăţii, vaccinarea anti-COVID-19 se va face la medicii de familie şi în centrele de vaccinare deschise în multe spitale din România.