Alexandru Rafila: România va primi gratuit aproximativ 2.000 doze de vaccin pentru imunizarea împotriva variolei maimuţei

Alexandru Rafila: România va primi gratuit aproximativ 2.000 doze de vaccin pentru imunizarea împotriva variolei maimuţei

România va primi gratuit aproximativ 2.000 doze de vaccin pentru imunizarea împotriva „variolei maimuţei”, a declarat joi Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. 

„România va primi o anumită cantitate de vaccinuri în mod gratuit. Este o disponibilitate limitată de vaccin la nivelul Uniunii Europene, probabil că vom primi gratuit o cotă parte similară cu populaţia României din totalul populaţiei Uniunii Europene, deci probabil undeva în jur de 2.000, 2.000 şi ceva de doze, cu precizarea că pentru un contact este necesară administrarea a două doze de vaccin la un anumit interval de timp pentru a asigura protecţia”, a declarat Rafila într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a precizat că deocamdată nu se ştie când vor ajunge aceste doze de vaccin în ţara noastră. Ungaria a înregistrat, miercuri, primul caz de variola maimuţei, iar Rafila a fost întrebat ce măsuri vor lua autorităţile române, având în vedere că primul caz apărut la graniţa cu ţara noastră. “Nu are niciun fel de relevanţă lucrul acesta, că a apărut la graniţă, virusul nu trece graniţa, este importantă identificarea cazului de infecţie şi izolarea contacţilor, eventual vaccinarea lor. Nu trebuie măsuri suplimentare pentru faptul că a existat în apropierea României un astfel de caz”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Alexandru Rafila a fost întrebat de asemena şi despre un nou virus apărut în India, gripa tomatelor, şi ce măsuri ar putea fi luate.  “Nu cred că este vorba despre o alertă din Europa. Cred că este vorba despre o alertă din Asia şi deocamdată aşteptăm…. Este în India, India e în Asia.

În mod evident pe măsură ce Centrul European de Control al Bolilor ne va furniza informaţii suplimentare legat de modul în care o posibilă infecţie poate să afecteze Uniunea Europeană, vom lua şi noi aceleaşi măsuri similare cu celelalte state membre ale Uniunii. Deocamdată, nu avem o astfel de informare”, a explicat  Rafila. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a participat joi, la evenimentul de dotare a secţiei de neonatologie a Spitalului Universitar din Bucureşti.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii