Alfred Simonis: „Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii”

Alfred Simonis: „Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii”

„Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci și în luna eliberării noastre ca națiune”, spune președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, la începutul unei ședințe consacrată Revoluției din Decembrie 89.

„În aceste zile se împlinesc 34 de ani de la Revoluția română, evenimentul care avea să schimbe pentru totdeauna istoria țării noastre. Atunci, curajul românilor care s-au împotrivit chiar cu prețul propriei vieți acelui sistem represiv ne-a adus libertatea. Din 1989, luna decembrie a căpătat un nou sens pentru noi, românii. Nu suntem doar în luna sărbătorilor, ci și în luna eliberării noastre ca națiune. Decembrie 1989 ne-a adus darul libertății, darul credinței regăsite, al speranței renăscute, al încrederii într-un viitor mai bun, iar prețul plătit pentru toate acestea a fost unul extrem de mare: peste 1000 de morți și alte mii de răniți”, spune Alfred Simonis, potrivit stiripesurse.ro.

El afirmă că românii „nu au mai răbdat frigul, foamea și cenzura și au ieșit să-și strige nemulțumirea și neajunsurile”.

„Și au făcut-o prima dată la Timișoara. Timișoara este locul în care a pornit scânteia, în care s-a strigat pentru prima dată „Jos comunismul” și „Libertate” și primul oraș declarat liber de comunism. De la acel moment, în fiecare decembrie, Timișoara îmbracă haine de doliu și își plânge morții, iar pentru mulți timișoreni amintirea acelor zile de luptă este încă vie. Timișoara, doamnelor și domnilor, a reușit să scrie o nouă filă în istoria României și să dea un nou sens vieții tuturor românilor, lucru pentru care trebuie să fim recunoscători. Am fost, timp de 34 de ani, martorii dezvoltării unei noi Românii și am beneficiat de drepturi la care părinții sau bunicii noștri nici nu aveau curajul să se gândească: putem spune liber ce credem, putem merge oriunde în lume și, mai ales, putem să ne alege singuri destinul; pe scurt – trăim într-o democrație. În 1989, românii și-au dat viața pentru idealuri înalte, iar obligația noastră, ca oameni politici, este să depunem toate eforturile pentru ca viețile răpuse de comuniști să nu fi fost în zadar și să nu uităm că fără sacrificiul românilor din 1989 noi nu ne-am fi aflat astăzi aici”, menționează Simonis.

La îndemnul său, deputații au ținut un moment de reculegere pentru eroii Revoluției din 1989.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii