ANCOM: Prevederile Codului european al comunicaţiilor electronice au fost transpuse în legislaţia naţională

ANCOM: Prevederile Codului european al comunicaţiilor electronice au fost transpuse în legislaţia naţională

Transpunerea Codului european al comunicaţiilor electronice în legislaţia naţională conferă utilizatorilor români mai multe drepturi în relaţia cu furnizorii de servicii, fiind accentuată creşterea gradului de informare şi protejare a consumatorului final la nivelul întregii Uniuni Europene, a declarat Vlad Stoica, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Potrivit unui comunicat remis Agerpres, prin transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2018/1972 a Parlamentului European şi a Consiliului de instituire a Codului european al comunicaţiilor electronice prin Legea 198/2022 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice se urmăreşte crearea unui nou cadru de reglementare care să contribuie la instalarea şi utilizarea reţelelor de foarte mare capacitate, concurenţă durabilă, interoperabilitatea serviciilor de comunicaţii electronice, securitatea reţelelor şi a serviciilor de comunicaţii electronice, obţinerea de beneficii în favoarea utilizatorilor finali, inclusiv a celor cu dizabilităţi.

„De asemenea, actul normativ urmăreşte stimularea concurenţei şi a creşterii investiţiilor în reţelele 5G, reglementări previzibile pentru spectrul radio, promovarea conectivităţii, precum şi asigurarea unei calităţi superioare a serviciilor de comunicaţii electronice. În acest context, Autoritatea are pârghiile necesare pentru a demara organizarea licitaţiei de spectru”, a spus şeful ANCOM.

Conform sursei citate, un aspect important urmărit de prevederile Codului european al comunicaţiilor electronice este creşterea gradului de informare a utilizatorilor finali, fiind acordată o atenţie specială informării precontractuale a acestora de către furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Totodată, se apreciază că o serie de dispoziţii care reglementează protecţia conferită a priori numai consumatorilor, cum ar fi cele privind informaţiile precontractuale şi contractuale, durata maximă a contractului şi pachetele de servicii, trebuie să se aplice şi în cazul microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, precum şi organizaţiilor non-profit, în considerarea faptului că poziţia de negociere a acestora în relaţia cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice este comparabilă cu cea a consumatorilor.

De asemenea, sunt extinse drepturile utilizatorilor finali şi în ceea ce priveşte serviciul de portabilitate, în acelaşi timp fiind reglementate anumite condiţii pentru transferul la un alt furnizor de servicii de acces la internet.

Reprezentanţii ANCOM precizează şi alte modificări aduse de Codul european al comunicaţiilor electronice

„Având în vedere modificările apărute la nivelul legislaţiei primare, evoluţiile tehnologice şi contextul naţional şi european, vor fi aduse actualizări deciziei privind stabilirea măsurilor minime de securitate ce trebuie luate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice sau de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului şi raportarea incidentelor cu impact semnificativ asupra furnizării reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice”, se menţionează în comunicat.

În ceea ce priveşte reglementarea pieţelor din sectorul comunicaţiilor electronice, prin acest act normativ sunt aduse o serie de clarificări legislaţiei actuale, fiind introduse mai multe elemente de noutate menite să faciliteze, în special, deschiderea voluntară de către furnizori a accesului la propriile reţele, precum şi investiţiile realizate în comun de către mai mulţi.

De asemenea, se urmăreşte încurajarea instalării reţelelor de foarte mare capacitate.

În ceea ce priveşte administrarea şi gestionarea spectrului de frecvente radio, Prevederile Codului european al comunicaţiilor electronice ce vizează activitatea de administrare şi gestionare a spectrului radio au în vedere, în principal, facilitarea dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice, implementarea noilor tehnologii în beneficiul utilizatorilor finali şi creşterea predictibilităţii utilizării spectrului de frecvente radio.

În acest sens, noul cadru legislativ introduce principiul utilizării în comun a spectrului de frecvente radio, prevăzând totodată şi termene mai mari pentru valabilitatea licenţelor de utilizare a frecventelor radio.

În acest context, Autoritatea va demara procesul de acordare a licenţelor de utilizare a frecvenţelor radio pentru furnizarea de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice pe suport radio de bandă largă.

Astfel, sunt planificate, în perioada următoare, adoptarea deciziei privind organizarea procedurii de selecţie pentru acordarea drepturilor de utilizare a spectrului radio disponibil în benzile de frecvenţe radio de 700 MHz, 1500 MHz, 2600 MHz şi 3400-3800 MHz şi a altor acte normative necesare, în condiţiile prevăzute de legislaţia primară revizuită.

De asemenea, vor fi adoptate şi celelalte documente necesare desfăşurării procedurii de licitaţie în condiţii optime.

În ceea ce priveşte informarea utilizatorilor şi a furnizorilor, pentru a veni atât în sprijinul utilizatorilor, cât şi al furnizorilor privind
drepturile şi obligaţiile pe care le au în relaţia contractuală dintre cele două părţi conform noului cadru legal, ANCOM va disemina informaţiile esenţiale pe site-ul Infocentru şi va continuă acţiunile de informare în acest sens.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii