Înscrierile pentru clasa pregătitoare în anul școlar 2023-2024 vor începe în 3 mai, conform calendarului înscrierii pentru învățământul primar în anul școlar 2023-2024 anunțat marți de Ministerul Educației.
- 3 mai – 18 mai 2023 – completarea, depunere și validarea cererilor-tip de înscriere
Prima etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul 2023 – 2024
- 19 – 22 mai 2023 – procesarea cererilor-tip de înscriere și repartizarea copiilor la școala de circumscripție;
- 23 mai – 29 mai 2023 – procesarea cererilor-tip de înscriere prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere. Admiterea (în limita locurilor disponibile) sau respingerea cererilor acestora;
- 30 mai 2023 – repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție;
- 31 mai 2023 – afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere.
A doua etapă de înscriere în învățământul primar pentru anul 2023 – 2024
- 5 iunie 2023 – comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar;
- 6 iunie – 12 iunie 2023 – depunerea/transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;
- 13 iunie – 14 iunie 2023 – procesarea cererilor-tip de înscriere;
- 15 iunie 2023 – afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.