Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, va oficia, marţi, Sfânta Liturghie la slujba Sfântului Proroc Ilie, la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale, care poartă acest hram. Patriarhia Română aminteşte, într-un comunicat de presă transmis, luni, că înaltul ierarh a primit la Sfântul Botez numele de Ilie (Dan-Ilie).
Miercuri, la Palatul Patriarhiei, va avea loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Joi, la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale va fi săvârşită o slujbă de Te Deum „ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române, a Patriarhului Daniel şi asupra ierarhilor, clericilor, monahilor şi credincioşilor mireni”.
La finalul acestei slujbe se va prezenta Actul aniversar al Sfântului Sinod al BOR la împlinirea vârstei de 70 de ani de către Patriarhul Daniel.
Patron spiritual şi protector al aviatorilor români
Sfântul Ilie este celebrat de creştini ca profet, mare făcător de minuni şi aducător de ploi în vreme de secetă, iar ca divinitate populară a Soarelui şi a focului, sfântul provoacă tunete şi trăsnete, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.
Sfântul Ilie este cunoscut şi ca patron spiritual şi protector al aviatorilor români. În 20 iulie, peste 127.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Fiind unul dintre Profeții evrei, Biserica Ortodoxă îl cunoaște sub numele de Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul.
În calendarul creştin-ortodox sfântul este pomenit pe 20 iulie pentru ca prin rugăciune şi puterea încredinţată de Dumnezeu a provocat secetă cumplită din Israel şi apoi a adus ploile care au salvat poporul de la pieire.
Tradiţia apocrifă spune că Ilie s-ar fi născut cu 850 de ani înainte lui Iisus Hristos, dincolo de Iordan, în cetatea Tesve, de la numele căreia se trage şi numele său. Era din tribul lui Aaron şi se spune că la naşterea sa a fost învelit în scutece de foc şi i s-a dat să mănânce o flacără, simbol al râvnei pentru Dumnezeu. Ilie Tesviteanul a devenit astfel un apărător înflăcărat al credinţei în Dumnezeu şi unul dintre profeţii Legii Vechi.
Ahab, regele evreilor, pe vremea căruia a trăit Ilie, era căsătorit cu prinţesa feniciană Isabela, care se închina zeului Baal. Preţuind frumuseţea femeii mai mult decât credinţa în Dumnezeul unic al iudeilor, Ahab şi-a obligat poporul să se închine zeului Baal şi i-a persecutat pe Prooroci şi pe toţi cei rămaşi credincioşi lui Dumnezeu. Aceste fapte au atras mânia divina, iar Dumnezeu i-a încredintat lui Ilie misiunea de a-l mustra pe rege.
După rugăciuni adresate lui Dumnezeu, Sfântul Ilie s-a retras pe malul râului Cherit, iar în urma lui o secetă groaznică s-a abătut asupra pământului. Totul era devastat şi ars, oamenii, animalele domesticel și animalele sălbatice mureau din lipsa hranei, izvoarele secau, plantele se ofileau si nimic nu a scăpat urgiei lui Dumnezeu, pentru a face ca poporul lui Israel să se căiască şi să se întoarcă la credinţă.
După trei ani şi jumatate, poporul iudeu şi-a recunoscut greşeala de a se fi închinat zeului Baal, iar Dumnezeu a răsplătit rugaciunie lui Ilie cu o ploaie care a răcorit pământul şi foametea a încetat.
Sfântul Ilie a săvarşit şi alte minuni. Prima s-a petrecut în casa unei văduve din Sarepta Sidonului, unde proorocul a stat mai mult timp în perioada de secetă. Aici, pe lângă faptul că hrana lor nu se termina niciodată, proorocul l-a înviat pe fiul vaduvei. O altă minune a fost cea prin care, după rugaciuni adresate lui Dumnezeu, a adus foc din cer peste jertfa de pe Muntele Carmel. Pe lângă acesta profetul Ilie a ars de viu pe regele Ohozia, prin rugăciune şi prin coborârea focului din cer, ca pedeapsă pentru că acesta păcătuise grav. Înainte de a fi înalţat la cer, proorocul Ilie, însotit de ucenicul sau Elisei, a lovit cu mantia apa Iordanului care s-a strâns pentru ca cei doi să treacă pe uscat.
Tradiții și superstiții
În această zi, spune legenda, Sfântul Ilie iese la plimbare pe cer într-un car de foc, tras de doi sau patru cai albi înaripaţi, cu biciul în mână şi trimite pe pământ tunete, fulgere şi trasnete, vânt puternic, ploi abundente şi grindina. Când fulgeră în cer, Sfântul Ilie dă cu sabia, iar când tună, atunci Pălie, vizitiul lui, arde cu tunul.
Tradiţia spune că în dimineata acestei zile trebuie să se culegă plante de leac şi în special busuioc, care dupa ce se sfinţesc la biserica se pun la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămari.
Înaintea acestei sărbatori se încheie obiceiurile de invocare a ploilor. De Sfântul Ilie, românii îşi amintesc de sufletele morţilor. Unele femei împart porumb fiert, dar şi farfurii cu mâncare, împodobite cu flori de vară. Tot cu flori de vara, legate cu lâna roşie, sunt împodobite şi canile pline cu apă.
Sfântul Ilie marchează miezul verii pastorale, dată când le era permis ciobanilor să coboare în sate, pentru prima data după urcarea oilor la stâna. Cu această ocazie, ciobanii tineri sau chiar cei maturi aduceau în dar iubitelor sau soţiilor lor furci de lemn pentru tors, lucrate cu multa migală.
În credinţa populară mărul este pomul Sfântului Ilie şi de aceea nu se culeg şi nu se mănânca mere noi până în această zi. Nu e voie nici ca aceste fructe să se bată unul de altul, pentru a nu bate nici grindina. Merele culese în această zi se duc întâi la biserică, pentru că exista credinţa că numai aşa ele vor deveni de aur pe lumea cealaltă.
Şi astăzi se păstrează vechiul obicei de se a face în comunităţile săteşti petreceri câmpeneşti numite şi nedei, târguri, iarmaroace şi bâlciuri care sunt un bun prilej de cunoaştere pentru tineri şi pentru comerţ cu produse pastorale, instrumentar casnic, unelte şi produse agricole.
La Bucureşti Muzeul Satului invită în 20 şi 21 iulie la Iarmarocul de Sfântul Ilie, care reface atmosfera de târg din satul de altădată. Prezenţa lui Păcală şi Tâdală va aminti de zarva de iarmaroc şi vor fi gustate produse din gastronomia tradiţională specifică sărbătorii.
