Începând cu anul 2024, salariaţii de la stat ar putea beneficia de două noi zile libere, pe lângă cele 17 zile de sărbători legale, conform unui proiect de HG recent.
Mai exact, este vorba despre proiectul de HG privind stabilirea zilelor lucrătoare pentru care se acordă zile libere, altele decât zilele de sărbătoare legală, pentru anul 2024, publicat în data de 08.11.2022 pe site-ul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, potrivit Mediafax.
Proiectul prevede că, pentru personalul instituţiilor şi autorităţilor publice, zilele de 16 august şi 27 decembrie 2024 fiind stabilite ca zile libere. Pentru recuperarea zilelor de muncă stabilite, anterior, ca zile libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 30 august 2024, respectiv 31 ianuarie 2025, potrivit planificărilor stabilite.
Conform notei de fundamentare la HG, stabilirea celor două zile libere respectiv 16 august şi 27 decembrie 2024, au rol de punţi întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală şi perioadele de repaus săptămânal, conform legii.
Pentru a intra în vigoare, acest proiect trebuie aprobat şi publicat în Monitorul Oficial.