Românii vulnerabili, care beneficiază de voucherele pentru alimente din programul „Sprijin pentru România” vor primi banii în avans, înainte de Paşte.
În luna aprilie, se face în avans plata aferentă pentru voucherele de alimente, având în vedere că Paştele este pe data de 16.
În plus, în afara de voucherele de alimente, românii vulnerabili vor mai primi şi pachetele cu 24 de kilograme de alimente, oferite de Uniunea Europeană.
Aceasta este practic tranșa a șasea din voucherele de alimente.
Apoi, am spus 750.000 de pachete alimentare în valoare de 390 de lei, acelea, sperăm noi, ca în final, până săptămâna viitoare sa avem mai mult de 800.000 livrate”, a anunțat ministrul Investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, potrivit stiri.tvr.ro.
Judeţele cu cei mai mulţi beneficiari de vouchere pentru alimente şi mese calde sunt: Bucureşti (122.000), Suceava (90.879), Iaşi (90.196), Dolj (89.801) şi Bacău (82.410).
Voucherele de alimente se vor acorda din două în două luni anul acesta, aceasta fiind și explicația pentru care suma se dublează. Aceste tichete pot fi folosite pentru a cumpăra mâncare și alimente de bază.
Până în momentul de față, peste 2,37 de milioane de persoane beneficiază de acest ajutor, iar Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a anunțat că, pe listă, s-au mai adăugat peste 46.000 de nume ale persoanelor care vor primi și ele suma de 250 de lei, o dată la două luni.
Cine beneficiază de voucherele pentru alimente
De vouchere sociale pentru alimente şi mese calde beneficiază mai multe categorii de români:
– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023
– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023.
– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranşele din anul 2023
– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 de lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei pentru tranşele din anul 2023
– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social; persoanele fără adăpost astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.