Când vor fi disponibile noile cărți electronice de identitate

Când vor fi disponibile noile cărți electronice de identitate

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că primele cărţi electronice de identitate vor fi înmânate titularilor în luna septembrie. În ciuda disputei intense din spațiul public, controversata rubrică GEN va rămâne ca atare, nu se va reveni la forma SEX, folosită în actualele cărți de identitate.

Ministrul a făcut o serie de precizări în legătură cu o serie de dezbateri din spaţiul public, arătând că respectivele documente vor avea steagul şi stema ţării, iar adresa va fi înscrisă pe verso, potrivit Agerpres.

Referitor la lipsa menţionării pe document a grupei sanguine, Bode a spus că nicio instituţie medicală nu ia în calcul grupa sanguină de pe cartea de identitate, ci o realizează în câteva secunde.

„Toate părţile interesate au agreat ca pe cartea electronică de identitate simplă să avem steagul, iar pe cartea electronică de identitate ca document de călătorie să avem steagul UE, în centru România şi stema României. Din acest punct de vedere, eu cred că a fost o temă falsă că nu avem steagul, că n-am avut discuţii”, a subliniat ministrul.

În privinţa discuţiilor privitoare la sexul/genul posesorului, Bode a precizat că s-a optat pentru varianta „gen”.

„Am avut aceste discuţii din noiembrie 2020 până în martie 2021 şi de comun acord am agreat că în traducerea regulamentului european gender înseamnă gen, dar ca să nu avem absolut nicio discuţie pe această temă, am scris explicit în Hotărârea de Guvern că în România prin gen se înţelege masculin şi feminin. Este foarte bine că avem aceste dezbateri publice, de aceea avem şi acest proiect pilot, să vedem ce disfuncţionalităţi apar între instituţiile care colaborează în emiterea acestui document şi dacă cei care n-au avut o părere din noiembrie până în martie au acum o părere şi spun răspicat că trebuie să schimbăm ceva, se poate schimba”, a menţionat ministrul de Interne.

În cadrul programului pilot privind emiterea cărţii electronice de identitate, desfăşurat în Cluj-Napoca, vor fi emise 5.000 de astfel de documente. Eventualele schimbări privind drapelul ori revenirea la mențiunea de Sex în loc de Gen se vor face cel mai probabil după cele 6 luni de teste.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii