Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării, a declarat astăzi secretarul de stat Gheorghe Florin Cârciu, șeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a precizat că și el lucrează în Franța.
„Avem 500.000 de români doar în Franţa, mai mult decât declară statul francez astăzi – 106.000 de români, în cifrele oficiale. Avem câteva ţări în Europa unde avem un milion sau mai mult de un milion de români. Avem 150.000 – 200.000 de români în plus, care nu sunt identificaţi sau număraţi”, a mai precizat acesta.
El spune că Guvernul României are în vedere sprijinirea românilor din afara graniţelor şi din interiorul graniţelor.
Patronatele nu sunt cele care vor să îi repatrieze pentru că au nevoie de ei acolo. Eu lucrez în Franţa de 50 de ani, am o experienţă în acest domeniu – şi noi acolo avem nevoie de forţă de muncă, este lipsă de forţă de muncă.
Datoria noastră este să găsim soluţii. Sunt convins că le vom găsi împreună cu Guvernul României, să convingem românii din afara graniţelor că şi în România se poate trăi decent şi se poate câştiga, dacă nu ca în statele europene avansate, măcar aproape”, a mai spus Florin Cârciu.