Ce prevede proiectul de lege cu privire la DeepFake, care a fost dezbătut în Parlamentul României

Ce prevede proiectul de lege cu privire la DeepFake, care a fost dezbătut în Parlamentul României

După un val de înșelătorii apărute în mediul online care folosesc imaginea unor politicieni sau a unor jurnaliști, parlamentarii au dezbătut miercuri Legea DeepFake.

Oricine realizează materiale video sau audio înșelătoare, folosind imaginea unor personalități, fără a preciza că este vorba despre un fals, riscă amenzi uriașe, între 10.000 și 200.000 de lei, se arată în proiectul de lege.
Mai mult, este prevăzută și pedeapsa cu închisoarea de până la 2 ani. În ultima perioadă, mai multe astfel de înșelătorii cu politicieni, jurnaliști sau șefi de instituții au circulat în mediul online.

“Imaginile, înregistrările audio și video de tip Deepfake (Fals Sever) pot cauza prejudicii enorme atât în ceea ce privește imaginea, reputația sau demnitatea unei persoane, cât și asupra unor organizații publice, private sau chiar instituții ale statului. Realizarea și distribuirea unor imagini, înregistrări audio sau video de tip DeepFake (Fals Sever) pot prejudicia, în funcție de conținutul lor și de contextul în care sunt gestionate, inclusiv interesul social, politic, de securitate națională a României, pot să erodeze încrederea în instituții ale statului, pot aduce prejudicii de imagine unei persoane”, arată inițiatorii proeictului legislativ.

Sorin Grindeanu a anunțat că a sesizat instituțiile abilitate după ce imaginea lui a fost folosită pentru a promova o fictivă vânzare de acțiuni la o companie.

De asemenea, BNR a avertizat că, în ultima perioadă, au fost postate pe mai multe reţele de socializare imagini de tip deepfake în care sunt folosite imaginea şi vocea guvernatorului Mugur Isărescu.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii