Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Ungaria pentru mai multe încălcări ale drepturilor unei familii de solicitanţi de azil în 2017, în special privarea de hrană la care a fost supus tatăl timp de patru luni, relatează AFP.

CEDO a condamnat astfel Ungaria să le achite câte 4.500 de euro copiilor şi câte 6.500 de euro părinţilor, ca „daune morale”.

După ce a formulat o cerere de azil, familia, care are trei copii, a fost plasată într-o zonă de tranzit, mai întâi într-un container de 13 metri pătraţi, apoi în izolare într-un alt container, atunci când unii membri au fost testaţi pozitiv cu hepatita B.

Tatăl, din cauza faptului că era la a treia cerere de azil, „nu mai avea dreptul să primească hrană din partea autorităţilor”, conform legislaţiei ungare, precizează CEDO într-un comunicat. El s-a hrănit în special cu resturi găsite la gunoi.

CEDO subliniază că, „neputând să părăsească zona”, el „a depins total de autorităţile ungare”. Judecătorii au spus că bărbatul „nu a avut acces adecvat la hrană”.

„Autorităţile nu au analizat suficient situaţia înainte de a-l priva de hrană”, au afirmat ei, concluzionând în unanimitate că este vorba de o încălcarea a Articolul 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care interzice „tratamentele inumane sau degradante”.

Ţinând cont de „vârsta mică a copiilor” (care aveau şapte luni, şase ani şi şapte ani) şi de starea de sănătate a mamei, însărcinată, Curtea a stabilit că aceştia au fost la rândul lor supuşi unor tratamente inumane sau degradante în timpul şederii lor.

CEDO evidenţiază „căldura şi lipsa de ventilaţie în locul de găzduire”, menţionează că paturile „nu au fost adaptate pentru copii”, relevă „absenţa îngrijirilor medicale sau psihiatrice adecvate” sau chiar „prezenţa unor agenţi de sex masculin la testele ginecologice”.

Cu majoritate de voturi, judecătorii au condamnat de asemenea încălcarea „dreptului la libertate şi la siguranţă”, spunând că „nu exista bază legală strict definită” care să permită închiderea acestei familii.

Ei au denunţat „absenţa unor dispoziţii juridice” care să fixeze o durată maximă de şedere în zona de tranzit, „durata excesivă a acestei şederi” şi „întârzierile considerabile” în analizarea cererilor de azil.