Cele mai căutate destinații de vacanță ale românilor

Cele mai căutate destinații de vacanță ale românilor

Conform unei analize realizată de o cunoscută platformă de călătorii, Roma, Dubai și Paris se numără printre cele mai căutate locuri pentru vacanțe și city break-uri anul acesta.

Roma este liderul incontestabil al preferințelor, cu 19% dintre utilizatori alegând această destinație. Cei care își doresc să descopere farmecul istoric al Romei pot face acest lucru la prețuri începând de la doar 79 euro/persoană/noapte pentru un city break, incluzând zborul dus-întors și cazarea.

Pe locul doi se află Dubai, atrăgând 17% dintre călătorii. Pentru o experiență luxoasă în Dubai, tarifele pentru un city break încep de la 211 euro/persoană, cu zbor dus-întors și două nopți de cazare la un hotel de 4 stele.

Parisul, orașul iubirii și al romantismului, rămâne o alegere de top, cu 12% dintre călători optând pentru această destinație. Călătorii pot să se bucure de farmecul parizian la tarife începând de la doar 113 euro/persoană pentru un city break cu zbor dus-întors și două nopți de cazare la hotel.

Pe lângă aceste destinații, Barcelona și Milano se numără și ele printre cele mai populare orașe europene, oferind cultură vibrantă și arhitectură impresionantă.

Românii își planifică călătoriile în doi, cu 79% dintre utilizatori căutând city break-uri și vacanțe pentru 2 persoane. Studiul, bazat pe căutările efectuate pe eSky.ro în perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2023, relevă că românii sunt gata să exploreze lumea și să creeze amintiri de neuitat în 2024, potrivit tvrinfo.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare ușoară
1.3 ° C
1.7 °
-1 °
79 %
3.1kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii