Directiva europeană privind salariul minim pe economie trebuie implementată în toate statele UE, deci și în România, până pe 15 noiembrie. Uniunea vrea astfel să stabilească un nivel unitar al salariului minim, de până la 60% din salariul mediu brut.
În acest moment, diferențele între statele membre în ce privește salariul minim sunt considerabile.
Salariul minim depășește 2.000 de euro în Luxemburg, Irlanda, Olanda și Germania. Datele Eurostat mai arată că în Franța salariul minim e de 1.767 euro, iar în Spania de 1.323 euro.
În clasamentul privind întregul continent, România depășește doar Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Albania și Macedonia. Iar Bulgaria, membră UE, are un salariu minim mai mic decât Turcia, Serbia și Muntenegru, țări care sunt doar candidate la aderare.
Salariul minim echivalat la standardul puterii de cumpărare PPS variază de la 542 de unități PPS în Albania la 1.883 în Germania.
Cehia, Slovacia, Estonia, Letonia și Bulgaria au cel mai mic salariu minim exprimat în PPS la nivelul UE. În schimb, stau bine Luxemburg, Olanda, Belgia, Franța, Irlanda.
Cu un indice PPS 1.129, România e la jumătatea clasamentului care include și țările din afara UE.