Coaliţia de guvernare urmează să se întrunească în prima şedinţă după revocarea ministrului Sănătăţii

Coaliţia de guvernare urmează să se întrunească în prima şedinţă după revocarea ministrului Sănătăţii

Coaliţia de guvernare urmează să se reunească, luni, în prima şedinţă de la revocarea lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii.

Premierul Florin Cîţu a decis, miercuri, revocarea din funcţie a lui Vlad Voiculescu. El a anunţat iniţial că interimatul va fi asigurat de vicepremierul Dan Barna, însă acesta a refuzat. Ulterior, prim-ministrul a preluat el interimatul la conducerea Ministerului Sănătăţii.

Liderii USR PLUS au criticat decizia de revocare din funcţie a lui Vlad Voiculescu luată de premierul Florin Cîţu, susţinând că a fost unilaterală. Ei au solicitat o întrunire de urgenţă a coaliţiei de guvernare pentru a discuta despre retragerea încrederii prim-ministrului Florin Cîţu.

La rândul lor, liderii PNL şi UDMR au arătat că nu există altă soluţie politică de guvernare decât actuala coaliţie şi au subliniat că USR PLUS trebuie să facă o nouă propunere de ministru al Sănătăţii. De asemenea, aceştia şi-au reiterat susţinerea pentru Florin Cîţu în funcţia de prim-ministru.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că trebuie să mai treacă un timp până la o reuniune a coaliţiei de guvernare, pentru că nu este bine să se poarte discuţii „la cald”. În aceeaşi zi, vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a făcut apel la colegii de coaliţie pentru o discuţie calmă în perioada următoare.

Programată iniţial pentru miercuri, şedinţa de Guvern a avut loc joi, iar la ea au participat şi miniştrii USR PLUS. În aceeaşi zi, vicepremierul Dan Barna a avut o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul căreia a explicat punctul de vedere al Alianţei cu privire la revocarea ministrului Sănătăţii, după cum preciza preşedintele executiv al PLUS, Dragoş Tudorache.

Vineri, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a susţinut că premierul Florin Cîţu nu a discutat aproape niciodată cu Ministerul Sănătăţii şi s-a transformat „în primul epidemiolog al ţării”, adăugând că s-a înşelat atunci când a crezut că „epoca epoleţilor a trecut”. El a acuzat şi faptul că „există diferenţe fundamentale” între numerele raportate şi cele reale în ceea ce priveşte decesele din spitalele COVID şi a spus că Unifarm reprezintă „unul dintre cele mai mari jafuri ale pandemiei”.

În replică, premierul Florin Cîţu i-a solicitat vicepremierului Dan Barna să prezinte în şedinţa de Guvern dacă ştia despre existenţa unor diferenţe între datele raportate şi cele reale privind persoanele infectate cu SARS-CoV-2 care au murit şi ce măsuri a dispus. Dan Barna a precizat, ulterior, că în cursul zilei de joi a fost informat de echipa de la MS că verifică posibile inadvertenţe în modul de raportare a persoanelor decedate de COVID-19 în cele două baze de date folosite de autorităţi şi a transmis o notă la Cabinetul premierului.

Aflat sâmbătă în Maramureş, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că „orice ministru trebuie să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să-şi scrie demisia”. „Dacă nu şi-a scris demisia, trebuie să ştie că va pleca acasă, aşa cum a plecat acasă Voiculescu. În nicio ţară democratică din lumea asta niciun ministru nu-şi permite să atace premierul. Premierul este cel care conduce Guvernul. În momentul în care ataci premierul, înseamnă că nu mai ai ce să cauţi în Guvernul respectiv”, a spus Orban.

Cu o zi înainte de o posibile reuniune a coaliţiei, preşedintele Senatului, Anca Dragu, a criticat şi ea decizia premierului Florin Cîţu de revocare a lui Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii şi a precizat că există o „sincopă” în coaliţie. Ea a arătat că cel mai probabil discuţia va avea loc luni în coaliţie, estimând că situaţia va fi deblocată în două săptămâni. Anca Dragu a mai spus că este normal ca Ministerul Sănătăţii să rămână la PLUS, potrivit Agerpres.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii