Comisia Europeană: Intră în vigoare norme mai stricte în materie de protecţie a consumatorilor

Comisia Europeană: Intră în vigoare norme mai stricte în materie de protecţie a consumatorilor

Comisia Europeană a transmis că începând de sâmbătă, 28 mai, va intra în vigoare Directiva privind o mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecţie a consumatorilor şi modernizarea acestor norme.

Potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii CE joi, adoptate în noiembrie 2019, normele actualizează instrumentele disponibile pentru a aborda provocările cu care se confruntă pieţele digitale.

Acestea le vor oferi atât consumatorilor, cât şi autorităţilor competente instrumente mai puternice pentru a-şi exercita drepturile, cum ar fi impunerea unor sancţiuni mai severe sau a unor măsuri reparatorii împotriva prejudiciilor.   În acest context, vicepreşedinta pentru valori şi transparenţă, Věra Jourová, a declarat: „Noile norme demonstrează încă o dată importanţa pe care Europa o acordă garanţiilor efective pentru consumatori. Acestea vor garanta protecţia consumatorilor faţă de practicile neloiale online, aşa cum se întâmplă şi offline, făcând ca normele de protecţie a consumatorilor să fie adecvate pentru era digitală”.

La rândul său, Didier Reynders, comisarul pentru justiţie, a adăugat: „Consumatorii europeni au dreptul la cele mai înalte standarde de protecţie, iar aceste norme noi respectă întocmai acest angajament. De exemplu, atunci când se caută un produs online, platformele trebuie acum să furnizeze informaţii transparente cu privire la modul în care sunt clasificate ofertele. Acest lucru este necesar pentru a se evita practicile comerciale înşelătoare.

Accesul la căile de atac individuale, precum şi sancţiunile pentru încălcările transfrontaliere vor fi, de asemenea, consolidate. Toate acestea vor asigura despăgubirea echitabilă a victimelor şi o adevărată descurajare a făptaşilor.”

„În contextul unei lumi digitale în continuă evoluţie, Comisia continuă să depună eforturi pentru a se asigura că legislaţia este potrivită pentru viitor şi că le oferă aceeaşi protecţie consumatorilor atât online, cât şi offline. Părţile interesate pot formula observaţii cu privire la verificarea adecvării legislaţiei UE în materie de protecţie a consumatorilor referitoare la echitatea digitală până la 14 iunie.”, mai arată reprezentanţii CE.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii