Heather Papowitz, reprezentantul OMS în România, a enumerat într-o conferință de presă, care sunt soluțiile pe care le recomandă tuturor actorilor implicați în ieșirea din criza pandemică.
Pe lângă vaccinare și comunicare, dr. Heather Papowitz a arătat că medicii de familie trebuie să fie primii în detectarea cât mai precoce a bolii și să asigure testarea. Locurile de muncă trebuie organizate în așa fel încât să se reducă riscul de transmitere a bolii, iar școlile trebuie menținute deschise cât mai mult timp, dar tot cu asigurarea reducerii infectării.
„Cred că toată lumea este interesată să găsească soluţii, începând de la nivel comunitar până la instituţii guvernamentale (…) şi doreşte într-un fel sau altul să fie parte a soluţiei. Cel mai important este să aducem la masa discuţiilor toţi actorii, astfel încât să existe un plan şi o voce pentru controlul pandemiei. Trebuie să existe un plan de acţiune foarte clar, cu obiective foarte clare, cu elemente care ţin de responsabilităţile fiecăruia şi care să fie aplicat la nivel de decizie. Prima dată trebuie să oprim acest val şi să reducem nivelul înalt al mortalităţii”, a declarat Heather Papowitz, într-o conferinţă de presă susţinută la Camera Deputaţilor.
Potrivit acesteia, tratamentul pacientului pleacă de la domiciliul acestuia, de la asistenţa medicală primară.
„Important este ca să nu ajungem în situaţia în care viaţa pacienţilor este în pericol. Cel mai important, în momentul de faţă, este sistemul de acordare a asistenţei medicale primare, care trebuie să fie implicat în detectarea cât mai precoce a bolii, să asigure testarea şi să facă consiliere în ceea ce priveşte vaccinarea. Deci rolul medicinei de familie, medicinei ambulatorii, este foarte important, pentru că, dacă pacientul apelează repede şi trebuie educat în sensul acesta, la medicul de familie, trebuie să găsească o soluţie de diagnostic şi o soluţie terapeutică la medicul de familie. Este important să-i protejăm în primul rând pe cei vulnerabili şi pentru aceasta există aceste măsuri de sănătate publică – distanţarea, purtarea măştii”, a explicat directorul OMS.
Heather Papowitz a subliniat, în context, că doar 21% dintre pacienţii cu vârsta de peste 80 de ani sunt vaccinaţi în România.
„Deci cei mai vulnerabili au cea mai mică acoperire vaccinală, deci ei rămân la risc crescut de infecţie şi la boală, care duce la complicaţii şi, din nefericire, la deces. Foarte importante sunt locurile de muncă care trebuie să fie organizate în aşa fel încât să reducă riscul de transmitere, să fie sigure pentru angajaţi şi acelaşi lucru trebuie să existe şi pentru şcoli. (…) Vaccinarea rămâne principala măsură, ea trebuie să protejeze mai ales categoriile vulnerabile şi există evidenţe, inclusiv în România, că în general, în formele complicate care ajung la terapie intensivă, sunt persoanele nevaccinate. (…) Dacă vrem să prevenim noi valuri de infecţie, vaccinarea rămâne, din păcate, dar şi din fericire pentru că avem vaccin, singura soluţie”, a arătat managerul OMS.
Nu în ultimul rând, Heather Papowitz a arătat că cea mai importantă este comunicarea, apreciind că informaţia transmisă la nivel comunitar trebuie să fie coerentă şi să ajungă la oameni pe calea potrivită pentru fiecare categorie.