Cruda realitate: Un sondaj în rândul elevilor din România a scos la iveală ce se întâmplă în școli

Cruda realitate: Un sondaj în rândul elevilor din România a scos la iveală ce se întâmplă în școli

Mai mult de jumătate dintre copiii din comunităţile dezavantajate susțin că profesorii le cer bani pentru fondul clasei ca să ia diverse materiale, deși, potrivit Legii Educației și Constituției, învățământul este gratuit, potrivit un sondaj realizat de World Vision România. 

Sondajul a fost realizat Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România în rândul a 659 de elevi din ciclul gimnazial şi liceal, majoritatea din mediul rural sau din oraşe mici.

70% dintre copii au afirmat că profesorii le cer bani de acasă pentru culegeri şi alte caiete cu exerciţii, iar 51% că li se cer bani şi pentru fondul clasei ca să cumpere materiale – hârtie, markere, bureţi, cretă.

O treime dintre copii au susținut că, în clasa lor, profesorii discriminează elevii în baza capacităţii intelectuale, aspectului fizic, religiei, îmbrăcăminţii sau dizabilităţii. 45% au zis că sunt colegi care discriminează alţi elevi.

21% dintre copii au afirmat că petrec zilnic, în medie, între trei şi patru ore pentru teme şi alte activităţi de învăţare, iar 14% chiar şi mai mult de patru ore.

World Vision România a demarat campania ”Autorităţi La Sat”, prin care încurajează politicienii şi funcționarii statului să meargă în comunităţile vulnerabile, pentru a identifica nevoile copiilor și găsi măsuri în sprijinul lor.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
5.6 ° C
6.2 °
5 °
87 %
2.1kmh
0 %
vin
7 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii