Punctul de pensie se majorează la 1.785 de lei, de la 1 ianuarie 2023, arată proiectul de ordonanță de urgență care a fost publicat pe site-ul Ministerului de Finanțe.
Totodată, prin proiectul de OUG se propune acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat şi beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei.
„De asemenea, se reglementează că pensiile militare de stat se indexează cu un procent cuprins între 12,5% – 1%, în funcție de data stabilirii dreptului la pensie, pentru acoperirea ratei medii anuale a inflaţiei”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Nu în ultimul rând, proiectul de OUG are în vedere acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu dizabilități.
„În privința celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, prin proiectul de ordonanță de urgență se propune acordarea acesteia sub forma unei indemnizații compensatorii acordată atât persoanei adulte, cât și pentru copii”, se mai arată în document.