Prelungirea perioadei în care se acordă posibilitatea cumpărării vechimii în muncă necesare pensionării pentru limită de vârstă, până la data de 31 decembrie 2024, se stabilește într-o Ordonanţă de Urgenţă privind reglementarea unor măsuri din domeniul pensiilor publice, document adoptat joi de Guvern.
”Persoanele interesate pot cumpăra vechime pentru o perioadă de cel mult 6 ani anterioară datei încheierii contractului de asigurare socială”, precizează Ministerul Muncii.
”Plata contribuţiei se poate face într-o singură tranşă sau în tranşe lunare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024. Pot cumpăra vechime în muncă cetăţenii români din ţară sau din străinătate care nu sunt pensionari şi care nu au fost asiguraţi în sistemul public de pensii. Această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-şi completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbaţi şi 63 ani la femei”, se mai spune în comunicatul Ministerului Muncii.
Venitul pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale trebuie să fie cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.
Potrivit Ministerului Muncii, totodată, Legea nr. 263/2010 a fost completată cu un nou articol, care prevede că adeverinţele eliberate de angajatori sau de către deţinătorii legali de arhive, precum şi documentele necesare stabilirii şi/sau recalculării drepturilor de pensie emise potrivit dispoziţiilor legale în vigoare se certifică prin ştampilă şi semnătură olografă a conducătorului entităţii sau a persoanei delegate în acest sens.