Cum s-ar descurca România în eventualitatea unui cutremur puternic. Precizările lui Raed Arafat

Cum s-ar descurca România în eventualitatea unui cutremur puternic. Precizările lui Raed Arafat

Raed Arafat, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), a declarat miercuri că în cazul unui cutremur major în România, 7-8.000 de salvatori pot interveni în zona dezastrului, potrivit news.ro.Arafat a fost întrebat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, cum s-ar descurca România în eventualitatea unui cutremur puternic şi care ar fi efectivul de salvatori pe care l-ar putea mobiliza.

„Pompierii în România sunt ca cifră la acest moment în jur de 33.000. Hai să zicem că sunt o parte din ei pe partea administrativă, pe partea de comandă, dar cel puţin la nivel operativ, de intervenţie, vorbim de aproximativ 28-29.000, cel puţin vorbim. Gândiţi-vă că dacă noi vrem să alertăm în România şi vă vorbesc de concepţia noastră de răspuns la cutremur, nu e nimic secret, noi putem în fiecare judeţ să trecem la 24 cu 24 de ore şi să scoatem o tură întreagă şi să o mutăm din prima mişcare. Asta înseamnă că deja vorbim de aproximativ poate 8.000 de oameni, 7.000 de oameni pe care am putea să-i aducem doar pentru intervenţia în zona dezastrului sau în zonele dezastrului. Iar ceilalţi, care rămân să se împartă în două ture şi să lucreze 24 cu 24, în timp ce colegii lor, bineînţeles, lucrează în zona dezastrului. Când se termină intervenţia, se întorc şi revin la programul lor normal. Dacă trebuie mobilizat mai mult, se face şi asta”, a explicat Raed Arafat.

Şeful DSU a precizat că în fiecare judeţ există două containere de căutare-salvare.

“În fiecare judeţ avem două containere de căutare-salvare şi în jurul fiecărui container există un număr de pompieri instruiţi pe acest container să îl folosească. Ei sunt dotaţi inclusiv cu senzori, cu echipamente, cu camera infraroşu, cu camera care poate fi folosită în spaţiile înguste, să zicem, ca să vadă care e situaţia acolo. Deci au dotarea aferentă necesară ca să poate să verifice zona. Şi să nu uităm că au câinii care sunt instruiţi în acest sens şi care pot să ajute în găsirea persoanelor în viaţă care sunt sub dărâmături”, a mai afirmat şeful DSU.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie moderată
6.8 ° C
7.2 °
5.1 °
56 %
5.1kmh
0 %
joi
6 °
vin
11 °
sâm
4 °
Dum
6 °
lun
7 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii