Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, consideră că nu mai contează eșecurile administrațiilor anterioare, ci mai degrabă este important ca actualii edili din țară să aibă rezultate. „Important este să facem, pentru că oamenii au nevoie de aceste investiții”, a punctat social-democratul, duminică, pe B1 TV, la „Selectiv”.
Întrebat dacă investiția nu putea fi făcută și acum 15 ani, Daniel Băluță a explicat: „Evident că se puteau face foarte multe lucruri. Astăzi este important – și cred că acesta este elementul de noutate pe care atât domnul primar (de la Ciugud, Gheorghe Damian, n.r.), cât și eu, cât și alți colegi ai mei l-am adus”.
„Nu mai contează ce a fost, contează acest moment, contează faptul că trebuie să fim solidari – și credeți-mă, se întâmplă lucrul acesta. Contează că trebuie să facem lucruri. Nu mai contează cine trebuia să le facă, nu mai contează cine trebuia să participe la chestiunea aceasta. Important este să facem, pentru că oamenii au nevoie de aceste investiții”, a adăugat social-democratul.
Despre sursele de finanțare ale investițiilor pe care le derulează, el a menționat: „Vreau să vă spun că avem surse de finanțare diverse. Avem programe guvernamentale, avem relații deosebite de colaborare și cooperare cu Compania Națională de Investiții. Am absorbit – acum așteptăm să semnăm contractele – un 1,2 miliarde de lei din PNRR pentru «Valul Renovării», atât pentru clădirile deteriorate din Sectorul 4, pentru că din păcate avem zone cu probleme sociale deosebite, cât și mai ales pentru școli”.