Data până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie

Data până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie

Ministrul Energiei a declarat, miercuri, că intenţionează să păstreze schema de plafonare a preţurilor din energie anul acesta și a precizat că datoria Minsterului Energiei către furnizori este undeva la două miliarde de lei.

”Cu siguranţă, păstrăm schema de plafonare- compensare, deci preţuri plafonate la românul de rând şi la companiile româneşti din economie. Această schema a asigurat o stabilitate pentru clientul final dar şi pentru furnizori”, a spus ministrul Energiei în emisiunea România Politică, de la Prima News.

El a precizat că în continuare, preţurile sunt mai mici decât pe Bursă, pe factura românilor.

”Mai mult, discutăm de 5 milioane de gospodării din România care plătesc factura la curent, în medie, pe lună, într-un an, 35 de lei, ceea ce este o sumă rezonabilă, pentru o ţară cu puterea noastră de cumpărare”, a menţionat Sebastian Burduja.

Data până la care românii vor plăti preţ plafonat la energie
Ministrul a arătat despre liberalizarea pieţei că a fost parte dintr-o furtună perfectă, războiul din Ucraina, revenirea din pandemie.

”Este important că UE a permis tuturor statelor, nu numai României, să aibă măsuri de protejare a consumatorului final, în mod special a celor vulnerabili şi aceste măsuri sunt premise cel puţin până în primăvara anului 2025.

”Intenţionăm să păstrăm schema până în martie 2025”, a mai spus ministrul.

Despre ce se va întâmpla după ce schema nu va mai fi valabilă, Burduja a arătat că toată piaţa, tot lanţul îşi doreşte o etapizare a măsurilor de ieşire din această schema de compensare şi plafonare.

”Dacă am apela la o măsură bruscă, s-ar îngrămădi furnizorii de energie electrică, gaze naturale şi iarăşi ar duce la o creştere de preţuri, deci va fi o ieşire etapizată, foarte bine gândită”, a completat Sebastian Burduja.

Sebastian Burduja a mai declarat că, la zi, datoria Minsterului Energiei către furnizori este undeva la 2 miliarde de lei.

”Întreaga schemă costă mult mai puţin, dacă ne referim la anul calendaristic ianuarie- decembrie 2024, ne aşteptăm ca schemă să coste undeva la 3 miliarde de lei, aceasta este estimarea ANRE”, a spus ministrul, precizând că este vorba de cât va costa schema anul acesta.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii