Date noi din recensământul populaţiei 2022: Ilfov – cel mai tânăr judeţ al ţării

Date noi din recensământul populaţiei 2022: Ilfov – cel mai tânăr judeţ al ţării

Au apărut date noi din recensământul populaţiei efectuat în 2022. Cum ar fi faptul că Ilfovul este cel mai tânăr judeţ al ţării şi are cea mai mare creştere a numărului de locuitori.

În schimb, municipiul Cluj-Napoca a pierdut în ultimul deceniu aproape 40 de mii de locuitori, adică populaţia unui oraş precum Miercurea Ciuc. Sociologii trag un semnal de alarmă şi spun că dacă autorităţile nu iau măsuri, România va dispărea de pe harta Europei.

Vârsta medie a populaţiei ţării noastre este pe plus cu aproape 2 ani faţă de acum 1 deceniu. Scăderea natalităţii şi migraţia ne-au adus în această situaţie, potrivit unui reportaj TVR.

Ilfov este judeţul care a înregistrat cea mai mare creştere a populaţiei. În ultimul deceniu numărul de locuitori de aici a crescut cu aproape 154 de mii. La polul opus se află judeţul Caraş-Severin. Faţă de 2011, aici trăiesc cu 49 de mii de persoane mai puţin, asta înseamnă peste 16% din populaţia înregistrat acum un deceniu.

Cele mai recente date provizorii ale recensământului arată că populaţia oraşului Popeşti Leordeni a crescut în ultimii 10 ani cu aproape 60%, în timp ce comuna Chiajna şi-a triplat numărul de locuitori. Cei mai mulţi sunt migrați veniţi din Bucureşti.

În acelaşi interval, Cluj Napoca, oraşul cel mai mare după Capitală, a pierdut peste 20% din populaţie. În cifre absolute este echivalentul populaţiei oraşului Miercurea Ciuc, din judeţul Harghita.

Sociologii spun că depopularea şi îmbătrânirea României se vor accentua în următorii ani. Cel mai pesimist scenariu arată că în 2050 pe teritoriul ţării noastre vor locui 15,5 milioane de persoane. Ca să nu se ajungă aici e nevoie de politici care să încurajeze natalitatea şi să stopeze migraţia.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii