Destinații turistice de succes din România, care nu existau în urmă cu 20 de ani

Destinații turistice de succes din România, care nu existau în urmă cu 20 de ani

Românii s-au orientat anul acesta spre destinaţii care în urmă cu ceva ani nici măcar nu existau pe harta turistică a ţării, iar printre acestea se numără Viscri, Criţ, Saschiz din judeţul Braşov, zona lacului Tarniţa de lângă Cluj sau sate precum Lunca de Sus din Harghita şi Breb din Maramureş, potrivit unui studiu al unei platforme de rezervări hoteliere.

Astfel de destinaţii în care nu se făcea turism la nivelul actual în urmă cu 20 de ani primesc acum mii de turişti şi investitori care construiesc pensiuni şi facilităţi pentru turişti. Preţul unei nopţi de cazare începe de la 185 lei/noapte pentru două persoane şi poate depăşi 350 lei, în funcţie de condiţiile de cazare şi serviciile incluse.

„Românii au preferinţe dintre cele mai diverse în ceea ce priveşte destinaţiile interne în care caută să îşi petreacă îndelung aşteptatele vacanţe. Astfel, românii nu s-au orientat doar spre litoral sau Valea Prahovei aşa cum eram obişnuiţi, ci pare că şi-au îndreptat atenţia şi spre alte zone mai puţin populare, care s-au dezvoltat accelerat în ultimii ani şi care, odată descoperite, s-au bucurat de tot mai mulţi vizitatori. Printre aceste „noi” puncte de interes se numără suita de sate săseşti, unde te poţi bucura pe deplin de autenticitate, linişte, tradiţii şi mâncare delicioasă, preparată de cele mai multe ori de gazdele primitoare, cu ingrediente din grădina proprie. Viscri, Biertan, Criţ sau Mesendorf sunt doar câteva exemple, zona satelor săseşti din sud-estul Transilvaniei numărând în prezent circa 150 de mici sate şi aşezări rurale, întinse pe o suprafaţă de aproximativ 300.000 de ha”, se precizează în studiul platformei Travelminit.

Localitatea Viscri a fost poziţionată pe harta turismului ţării noastre o dată cu vizitele recurente ale Prinţului Charles şi tot aceste vizite au impulsionat turismul în zonă. Preţul unei nopţi de cazare în Viscri începe de la 177 lei pe noapte, pentru două persoane.

O altă destinaţie mai degrabă necunoscută la nivel naţional în urmă cu 10-20 de ani este zona lacului de acumulare Tarniţa: comune precum Râşca, Mărişel sau Gilău au devenit astăzi cu mult mai populare şi vizibile pe platformele de socializare. Cazarea la o cabană de 4 stele începe de la 200 lei de persoană pe noapte.

Şi satul Breb din Maramureş, zona Vişeu, poate fi inclus în această listă, fiind adesea supranumit ,,Paradisul din Maramureş”. Un sat micuţ, bogat în tradiţii şi obiceiuri fermecătoare, Breb a devenit cu atât mai popular după anii 2000, ca urmare a punerii în funcţiune a mocăniţei, ce a impulsionat turismul în întreaga zonă. Turiştii care se cazează aici plătesc preţuri începând de la 185 lei / noapte pentru camera dublă.

O altă investiţie de anvergură ce a transformat o întreagă regiune anterior necunoscută publicului larg, într-una foarte căutată în prezent de către turiştii de toate vârstele este pârtia de bob de la SkiGyimes din Harghita. Peisaje ca în Austria sau Elveţia şi multă adrenalină, la doar circa 30 de km de Miercurea Ciuc, investiţia de 1,5 milioane euro punând localitatea Lunca de Sus pe harta turismului românesc.

„Tot mai multă atenţie a fost acordată în ultima perioadă şi turismului vini-viticol, astfel că multe dintre localităţile de pe Drumul Vinului sunt acum pe lista destinaţiilor de vacanţă ale românilor care iubesc degustările de vinuri şi poveştile spuse în mijlocul podgoriilor. Multe dintre cramele aflate în zone cheie oferă în prezent şi cazare, astfel încât toţi cei ce le trec pragul să se poată bucura în voie de împrejurimi şi de soiurile aparte de vinuri cu care se mândresc oamenii locului. Este, de exemplu, cazul cramei Ceptura sau al cramei Basilescu”, se mai arată în studiul citat.

La mare căutare sunt şi sate precum Tălişoara, Micloşoara sau Valea Zălanului, locuri pitoreşti, liniştite, aparent uitate de lume, dar foarte căutate în ultima vreme de către turiştii care îşi doresc să experimenteze traiul străbun şi tradiţiile locale, deconectându-se totodată pentru câteva zile de la stresul din oraşele mari.

Poate cea mai cunoscută dintre destinaţiile turistice care nu existau în urmă cu două decenii, Mamaia Nord, este astăzi una dintre cele mai efervescente zone de pe litoralul românesc, în fiecare an fiind lansate noi hoteluri, cluburi, terase şi restaurante foarte populare în rândul turiştilor dornici de distracţie. Mamaia Nord găzduieşte de ceva ani şi unele dintre cele mai mari concerte şi evenimente internaţionale din Europa de Est, cum ar fi celebrele festivaluri Sunwaves sau Neversea. Deşi se raportează la un sezon scurt, preţurile ajung aici şi la peste 2.000 lei/noapte pentru o cameră dublă, potrivit Travelminit.ro.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii