Digitalizarea serviciilor publice și interconectarea de date vor avea un efect important în țara noastră

Digitalizarea serviciilor publice și interconectarea de date vor avea un efect important în țara noastră

100 de milioane de euro va costa digitalizarea serviciilor publice și interconectarea bazelor de date, astfel încât cetățenii români să depună un singur document care să fie folosit de toate instituțiile interesate.

De asemenea, angajații din primării și prefecturi vor putea accesa o platformă comună cu documentele necesare derulării programelor de dezvoltare locală.

Statul român vrea ca, odată ce are datele unui cetățean, să nu-i mai ceară din nou acele date și ele, dacă sunt la o instituție, să fie accesate și de alte instituții – a precizat ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan.

Tot ministrul a mai spus că anual, la nivel național, în medie, se fac peste 450.000 de drumuri între primării și prefecturi pentru a fi avizate diferite documente.

Toate aceste lucruri vor fi eliminate prin digitalizarea serviciilor publice și interconectarea de date, care va avea și un efect important pentru protecția mediului, prin reducerea cantității de hârtie care va fi folosită – a atras atenția Bogdan Ivan.

„România utilizează în fiecare an 500.000 de tone de hârtie. Ca să faci o tonă de hârtie ai nevoie de șapte copaci, cheltui aproximativ 1.300 de kilowați-oră și folosești 30.000 de litri de apă. Prin acest proiect este evident că vom scăpa de cel puțin 100.000 de tone de hârtie care se consumă la nivel național. Așa începe adevărata modernizare a României”, a declarat Bogdan Ivan, potrivit Radio România Actualități.

 

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie puternică
14 ° C
15 °
11 °
71 %
2.6kmh
0 %
joi
23 °
vin
21 °
sâm
23 °
Dum
13 °
lun
5 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii