Din 2025: Băncile vor oferi plăţi instant în toate ţările din UE

Din 2025: Băncile vor oferi plăţi instant în toate ţările din UE

Uniunea Europeană a adoptat luni un regulament care va obliga băncile ca, începând de anul următor, să ofere plăţi instant în toate ţările din Uniunea Europeană la acelaşi tarif ca un virament clasic, potrivit AFP.

Consiliul Uniunii Europene, care reuneşte cele 27 de state membre, a aprobat regulamentul validat deja de Parlamentul European la data de 7 februarie.

Regulamentul privind plăţile instant va permite consumatorilor şi companiilor din UE şi ţările din Spaţiul Economic European să transfere bani în mai puţin de 10 secunde în orice moment al zilei, inclusiv în afara programului de lucru obişnuit, nu doar în aceeaşi ţară dar şi într-un alt stat membru UE.

„Furnizorii de servicii de plăţi, precum băncile, vor fi obligaţi să ofere servicii de trimitere şi primire de plăţi instant în euro. Comisioanele care se aplică, dacă este cazul, nu trebuie să fie mai mari decât cele pentru viramentele standard”, a explicat Consiliul într-un comunicat de presă.

Băncile din zona euro vor trebui să furnizeze plăţi instant cel mai târziu la 18 luni după intrarea în vigoare a noului regulament, lucru programat pentru luna aprilie, adică înainte de toamna lui 2025. În cazul ţărilor care nu au adoptat moneda unică, băncile vor beneficia de un răgaz suplimentar, până în 2027, şi posibil chiar până în 2028, pentru plăţile dintr-un cont în moneda naţională, conform TVR.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ninsoare
0.5 ° C
1.1 °
-1 °
81 %
2.6kmh
0 %
vin
12 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii