Discuții premergătoare Reuniunii miniștrilor de externe din statele NATO de la București

Discuții premergătoare Reuniunii miniștrilor de externe din statele NATO de la București

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut astăzi, 24 noiembrie 2022, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO Jens Stoltenberg. Discuțiile au vizat aspecte legate de pregătirea Reuniunii miniștrilor de externe din statele NATO, care va fi găzduită de ministrul român de externe, la București, în perioada 29-30 noiembrie 2022.

Șeful diplomației române a evidențiat importanța deosebită a acestui eveniment pentru România, prima reuniune în acest format organizată de România de la aderarea la Alianța Nord-Atlantică și al doilea eveniment NATO de nivel înalt găzduit de România, după Summitul de la București din 2008.

În același timp, ministrul român a subliniat și semnificația simbolică a reuniunii pe care o va găzdui la București, în contextul împlinirii a 20 de ani de la primirea de către țara noastră a invitației de aderare la NATO, la Summitul de la Praga, din noiembrie 2002, precum și având în vedere că acesta va fi primul eveniment de nivel înalt al NATO desfășurat într-un stat aliat de pe Flancul Estic după declanșarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei.

Astfel, cei doi demnitari au discutat despre stadiul pregătirii reuniunii, în special în ceea ce privește substanța și prioritățile de agendă și documentele care urmează să fie adoptate de către miniștri.

Ministrul Bogdan Aurescu și Secretarul General al NATO au evidențiat importanța discuțiilor de la București, în cadrul cărora se va evalua, cu prioritate, procesul de implementare a deciziilor istorice adoptate în luna iulie 2022 la Summitul NATO de la Madrid. În acest sens, ministrul Aurescu s-a referit la faptul că evenimentul de la București va fi centrat pe reconfirmarea importanței strategice a Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și a angajamentului NATO pentru securitatea statelor aliate de pe Flancul Estic.

Secretarul General NATO a mulțumit demnitarului român pentru pregătirile în vederea găzduirii la București a reuniunii ministeriale de externe a NATO, precum și pentru leadershipul țării noastre pentru avansarea unor subiecte de interes imediat pentru securitatea euroatlantică, inclusiv în ceea ce privește promovarea politicii Ușilor Deschise a NATO, precum și în vederea sprijinirii partenerilor cei mai vulnerabili, printre care Ucraina, Republica Moldova și Georgia, state care sunt invitate și vor participa la reuniunea care va începe în 29 noiembrie la București.

Cei doi demnitari au agreat asupra importanței ca, în actualul context de securitate, NATO și aliații să continue să ofere sprijinul necesar autorităților de la Kiev, pentru consolidarea rezilienței în fața amenințărilor fără precedent cu care se confruntă. În context, ministrul afacerilor externe a subliniat sprijinul constant acordat de România Ucrainei, menționând inclusiv decizia recentă a țării noastre de a contribui la Pachetul Cuprinzător de Asistență pentru Ucraina, pus la dispoziție de NATO, cu 400.000 euro.

La Reuniunea de la București, pe lângă șefii diplomațiilor din cele treizeci de state membre NATO, Secretarul General al NATO și alți înalți oficiali politici și militari ai Alianței, vor participa miniștrii de externe ai Finlandei și Suediei, în calitate de state invitate să adere la NATO, precum și miniștrii de externe din Republica Moldova, Ucraina, Georgia și Bosnia și Herțegovina, state partenere ale Alianței.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii