Elevii din România vor beneficia de sprijin pentru sănătatea mintală și emoțională

Elevii din România vor beneficia de sprijin pentru sănătatea mintală și emoțională

Elevii din România vor beneficia de sprijin pentru sănătatea lor mintală și emoțională, printr-un nou proiect lansat joi de Ministerul Educației în colaborare cu UNICEF și Comisia Europeană. Programul va fi testat inițial în 8-10 școli din România.

Ministerul Educației anunță că proiectul se va derula în următorii doi ani și are ca obiectiv general promovarea unui mediu școlar sănătos și sigur în care învățarea socială și emoțională, sprijinul psihosocial și sănătatea mintală fac parte din cultura și practica curentă a fiecărei școli, ca abordare la nivelul școlii în ansamblu.

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Suport Tehnic și implementat de Ministerul Educației, cu asistența tehnică a UNICEF și în cooperare cu Comisia Europeană.

Prin acest proiect se vor dezvolta instrumente personalizate, cum ar fi ghiduri, recomandări și programe de formare dedicate personalului educațional pentru a integra activități pentru dezvoltarea competențelor sociale și emoționale în activitatea de predare și în managementul clasei. Totodată, eforturile se vor concentra pe promovarea utilizării responsabile a tehnologiei, internetului și rețelelor sociale în cadrul activităților curriculare și extra-curriculare. Proiectul va dezvolta, de asemenea, instrumente pentru identificarea și susținerea elevilor care necesită sprijin psiho-social specializat din partea psihologilor și a altor profesioniști.

Activitățile-cheie includ o analiză reprezentativă la nivel național cu privire la starea de bine a elevilor și la abilitățile sociale și emoționale ale acestora în cadrul învățământului gimnazial, o evaluare a bunelor practici europene în acest domeniu, dezvoltarea de instrumente și recomandări, precum și un program-pilot în 8 – 10 școli, care să sprijine testarea elementelor dezvoltate prin proiect. Comunitatea școlară și principalii factori interesați vor fi implicați și consultați în proiectarea și implementarea proiectului, potrivit Mediafax.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
cer fragmentat
2.8 ° C
3.3 °
2 °
84 %
1.5kmh
70 %
mie
7 °
joi
7 °
vin
9 °
sâm
8 °
Dum
8 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii