Emmanuel Macron, președintele Franței, a anunţat, duminică seara, dizolvarea Adunării Naţionale (Parlamentul francez), după înfrângerea suferită de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns la mare distanţă de cea a Rassemblement National (RN), partidul lui Marine Le Pen.
„Nu voi putea să continui ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat preşedintele francez după anunţarea rezultatelor exit-pollurilor. „Am decis să vă redau prin vot posibilitatea de a vă alege viitorul parlamentar. Prin urmare, dizolv Adunarea Naţională în această seară”, a anunţat el, adresându-se francezilor într-o alocuţiune televizată.
„Dizolv Adunarea Naţională în această seară şi în câteva momente voi semna decretul de convocare a alegerilor legislative, care vor avea loc la 30 iunie pentru primul tur şi la 7 iulie pentru al doilea tur”, a precizat preşedintele francez.
El a recunoscut că ceea ce indică exit-pollurile „nu este un rezultat bun pentru partidele care apără Europa”.