Peste 111.000 de absolvenţi ai clasei a VIII-a se pot numi deja liceeni, după ce au fost admişi în învăţământul liceal în etapa de repartizare computerizată. Datele au fost publicate de Ministerul Educaţiei, care a anunțat că 98,56% din totalul elevilor cu opţiuni completate au fost repartizați la licee.
Colegiul Sf. Sava din Bucureşti, specializarea Matematică Informatică bilngv este pe primul loc în topul specializărilor după media de admitere la liceu, ultima medie de intrare fiind 9,95. Topul liceelor după media de admitere are pe primele poziţii patru colegii din Capitală – ”Tudor Vianu”, ”Sfântul Sava”, ”Gheorghe Lazăr” şi ”Spiru Haret”.
”Numărul elevilor repartizaţi computerizat se înscrie în continuare într-un trend ascendent: creşterea este de peste 21.000 de elevi repartizaţi prin raportare la etapele similare din anii 2021 şi 2022. Au rămas disponibile 7.727 de locuri pentru continuarea studiilor în învăţământul liceal”, anunță Ministerul Educaţiei.
Din totalul elevilor (112.747) cu opţiuni completate pentru admiterea în învăţământul liceal, au fost repartizaţi computerizat 111.128 de elevi (98,56%), număr care indică o creştere de peste 21.000 de elevi repartizaţi, cumulat, comparativ cu etapele din ultimii doi ani: 110.035 de elevi în anul 2022, respectiv 89.983 de elevi în anul 2021, a mai precizat Ministerul Educației.
Peste 47% dintre elevii cu opţiuni completate au fost admişi la prima opţiune (52.896). În total, au fost completate 2.620.839 de opţiuni, rezultând o medie de 23 de opţiuni/elev.
Conform calendarului admiterii în învăţământul liceal, în perioada 20 – 25 iulie, candidaţii vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admişi.
În intervalul 26 – 28 iulie 2023, comisiile judeţene de admitere/comisia ISMB vor soluţiona situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată (situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu etc.).
Au rămas de repartizat în etapele următoare doar 1.619 absolvenţi (1,44%), întrucât nu au completat suficiente opţiuni. Acest indicator înregistrează o scădere accentuată faţă de anul trecut, când 6.852 de elevi (5,87%) nu au putut fi repartizaţi din cauza opţiunilor insuficiente.
Pentru următoarele etape de admitere în clasa a IX-a au rămas 26.377 de locuri libere în învăţământul liceal şi în învăţământul profesional de stat (7.727 de locuri libere la liceu şi 18.650 de locuri în învăţământul profesional).