Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost nominalizat ca vicepreședinte al Parlamentului European

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost nominalizat ca vicepreședinte al Parlamentului European

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a fost nominalizat ca vicepreședinte al Parlamentului European din partea Grupului socialiștilor europeni din Parlamentul European. Votul decisiv, mai mult o formalitate, va fi dat săptămâna viitoare în plenul noului Parlament ales în iunie 2024.

Chiar dacă au fost inițial 12 candidați, dintre care 10 au intrat la vot pentru această poziție, am reuşit să obțin votul a 88 de colegi dintre cele 112 voturi înregistrate. Locul 2 după Germania, dar înaintea altor state importante. Urmează votul în plenul Parlamentului European săptămâna viitoare.

Rezultatul obținut dovedește faptul că transformarea Partidului Social Democrat realizată de președintele Marcel Ciolacu ne-a permis astăzi să fim ascultați și influenți în familia noastră politică europeană. Mulțumesc pentru încredere!”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie de intensitate mică
4 ° C
4.1 °
3.9 °
87 %
5.1kmh
20 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii