Alexandru Rafila (PSD), ministrul Sănătății, a declarat, joi, că a primit recent un raport din care reiese că în România există spitale construite între anii 1890 și 1950 care au instalaţii electrice nerevizuite. „Am fost şi eu tulburat citind raportul”, a admis ministrul.
„Am un raport foarte recent, apropo de situaţia instalaţiilor electrice care deservesc secţiile de terapie intensivă. Am fost şi eu tulburat citind raportul… Există spitale care au instalaţii electrice nerevizuite, care sunt construite în intervalul 1890 – 1950.
Ministrul a precizat apoi că nu se poate renunța la aceste spitale și că e nevoie de implicarea autorităților locale.
„Am făcut apel şi în scris către direcţiile de sănătate publică şi, implicit, către spitale, să vadă exact cum putem ajuta şi cum pot ajuta şi autorităţile locale, astfel încât să asigurăm o cât mai bună siguranţă a pacienţilor”, a mai spus Rafila.
Acesta a punctat că în perioada de vârf, când au fost internați mulți pacienți COVID-19, „consumul de oxigen a crescut incredibil de mult în România”. Acum, a precizat Alexandru Rafila, sunt ocupate 555 de paturi la ATI, ceea ce înseamnă un grad de ocupare de 30% a paturilor alocate bolnavilor COVID-19.