Guvernul a aprobat organizarea Poliției Militare

Guvernul a aprobat organizarea Poliției Militare

Guvernul a aprobat miercuri, 14 decembrie, un proiect de lege privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Militare, care va fi înaintat Parlamentului pentru dezbatere şi adoptare.

Actul normativ a fost iniţiat şi elaborat de Ministerul Apărării Naţionale, urmare a modificării şi completării Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, care a creat cadrul legislativ pentru o nouă abordare conceptuală de întrebuinţare a Poliţiei Militare în Armata României, prin includerea atribuţiilor, organizării şi funcţionării poliţiei militare într-o lege specială menită să asigure un nivel de interoperabilitate cât mai ridicat în cadrul NATO, arată Executivul, într-un comunicat de presă.

”Iniţierea unei noi abordări conceptuale asupra locului şi rolului corpului poliţiştilor militari din Armata României este dictată în principal de efortul de a obţine un nivel de interoperabilitate cât mai ridicat cu structurile altor forţe armate în cadrul misiunilor şi operaţiilor militare şi de a răspunde la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin convenţiile internaţionale la care România este parte. (…) În definirea misiunilor unităţilor de poliţie militară, trebuie plecat de la locul şi rolul acesteia în structura armatei. În acest scop poliţia militară trebuie prin pregătirea specifică, formele şi procedeele de acţiune, să atingă nivelul de profesionalism şi dotare al structurilor similare din armatele ţărilor membre NATO”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.

”Atribuţiile Poliţiei Militare sunt stabilite, în principal, în următoarele domenii: respectarea şi menţinerea ordinii interioare şi a disciplinei militare de către personalul MApN, precum şi de către personalul militar străin participant la activităţi pe teritoriul national, conform acordurilor şi protocoalelor semnate la nivel de stat; sprijinul manevrei şi mobilităţii, al controlului şi îndrumării circulaţiei autovehiculelor şi coloanelor militare; asigurarea protecţiei personalului armatei, a securităţii obiectivelor militare şi a zonelor militare restricţionate din responsabilitatea Ministerului Apărării Naţionale, pe timp de pace; cercetarea infracţiunilor săvârşite de personalul militar din Ministerul Apărării Naţionale, prin stabilirea atribuţiilor ofiţerilor care vor îndeplini, în cadrul parchetelor militare, sub conducerea şi coordonarea procurorilor militari, activităţi specifice organelor de cercetare penală speciale”, conform sursei citate.

Pe timpul participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în baza angajamentelor internaţionale asumate de România şi a mandatului naţional, structurile de poliţie militară ale Armatei României vor putea executa misiuni în cadrul acţiunilor de prevenire a conflictelor şi gestionării situaţiilor de criză în teatrele de operaţii respective, conform sursei menţionate.

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
2 ° C
2 °
1.1 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
11 °
sâm
6 °
Dum
7 °
lun
7 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii