Guvernul a decis ridicarea stării de alertă începând cu data de 9 martie. Toate restricțiile sunt ridicate

Guvernul a decis ridicarea stării de alertă începând cu data de 9 martie. Toate restricțiile sunt ridicate

Guvernul a decis ridicarea stării de alertă începând cu data de 9 martie, ora 00.00, ceea ce înseamnă că toate restricțiile vor fi ridicate începând cu această dată, a anunțat marți ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Deci din această noapte, masca de protecție nu va mai fi obligatorie pe nicăieri, certificatul verde este eliminat, la fel ca și formularul PLF la intrarea în țară.

„Să sperăm că vom avea o primăvară cât se poate de liniștită, și din punctul de vedere al sănătății publice, și din punctul de vedere a ceea ce se întâmplă în apropierea țării noastre. Odată cu expirarea stării de alertă, se va ajunge în situația ca restricțiile impuse în perioada pandemiei să fie ridicate. Am făcut o serie de propuneri privind ridicarea etapizată. Faptul că Guvernul a decis ridicarea stării de alertă ne pune într-o situație nouă – restricțiile sunt ridicate”, afirmă ministrul Sănătății.

Principalele restricții la care se renunță:

–  masca nu mai este obligatorie nici în spații deschise, nici în spații închise

–  accesul în centre comerciale, instituții, evenimente este permis fără certificat verde

–  se renunță la formularul PLF la intrarea în țară

Ministrul Sănătății a ținut totuși să precizeze că România se află în continuare într-o fază de transmitere comunitară a coronavirusului, cu peste 5.000 de cazuri pe zi, ceea ce înseamnă că, în ciuda faptului restricțiile nu mai sunt obligatorii, respectarea unora dintre aceste măsuri este recomandată în continuare.

Recomandările Ministerul Sănătății:

–  purtarea măștii de protecție în spațiile deschise aglomerate, în mijloacele de transport în comun, în spațiile închise

–  evitarea spațiilor aglomerate, fie că ele sunt închise sau deschise

–  spălatul mâinilor și utilizarea unui antiseptic

–  testarea celor care au simptome și prezentarea la un centru de evaluare pentru a primi tratament

–  izolarea este recomandată, chiar dacă nu va mai fi controlată

Te-ar putea interesa și

Vremea

București
ploaie ușoară
4 ° C
4.1 °
4 °
75 %
4.6kmh
0 %
vin
10 °
sâm
6 °
Dum
6 °
lun
6 °
mar
6 °

Ultimele articole

Campanii

Opinii