Guvernul condus de Marcel Ciolacu în urma rocadei politice de la PNL la PSD a fost învestit, joi după-amiază prin votul Parlamentului. Avea nevoie de 233 de voturi și a obținut 290 din cele 385 valabil exprimate. 95 de voturi au fost împotrivă și nu s-a înregistrat nicio abținere.
Senatorii și deputații au respectat disciplina impusă de partide, știut fiind faptul că în cazul liberalilor și social-democraților, cei care ar fi votat împotriva guvernului riscau excluderea din partid. Înaintea votului „secret”, s-au înregistrat incidente la tribuna Parlamentului, în prim plan fiind senatoarea Diana Șoșoacă și deputații George Simion și Ludovic Orban. Prima s-a remarcat printr-un discurs anti-american și îndreptat împotriva USR, al doilea a ținut să transmită că partidul său va ajunge la guvernare, iar al treilea a împărțit ironic trandafiri foștilor colegi din PNL.
În discursul său de după învestire, Marcel Ciolacu le-a mulțumit parlamentarilor și a reiterat succint angajamentele luate: „Le mulțumesc colegilor atât din PSD, cât și din PNL, cât și celorlalți, sper că azi i-am convins. Le mulțumesc și celor care nu m-au votat, este un exercițiu democratic. O să încerc să mă ridic la nivelul așteptărilor atât ale dumneavoastră, cât și ale românilor, în următoarea perioadă de 1 an și șase luni. Sper să îndeplinim împreună cât mai multe reforme și din promisiunile sociale pe care le-am făcut astăzi de la această tribună. Nu pot realiza acest lucru fără susținerea dumneavoastră”.
La scurt timp după învestirea Guvernului Ciolacu, ambasadoarea Statelor Unite ale Americii în România, Kathleen Kavalec, a transmis pe Twitter următorul mesaj: „Felicitări lui Marcel Ciolacu pentru formarea noului guvern al României. Așteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu dumneavoastră și întreaga echipă pentru a continua parteneriatul strategic puternic dintre Statele Unite și România, care rămâne solid. Aplaudăm noul guvern al României pentru creșterea numărului de femei miniștri de la 2 la 5. Este un pas important în direcția diversității și a egalității de gen, la cel mai înalt nivel al guvernului. SUA vă sunt alături în calitate de partener și aliat. #Femeiînpolitică”, a postat Kathleen Kavalec.