Ministerul Educației trebuie să stabilească, până pe data de 1 februarie, numărul preșcolarilor și elevilor incluși în Programul național „Masă sănătoasă”, pentru anul școlar 2025-2026.
Aceasta conform Ordonanței de Urgență aflată pe ordinea de zi a ședinței de Guvern din 28 ianuarie. Acest program are ca scop promovarea unor obiceiuri alimentare sănătoase printre copiii şi tinerii din şcolile din România, sprijinind astfel participarea lor la educaţie, potrivit Ministerului Educației.
„PNMS urmăreşte să creeze motivaţia pentru studiu, să menţină echilibrul socio-emoţional şi să întărească starea de bine a elevilor, contribuind la reducerea abandonului şcolar pe termen lung. Programul realizează aceste obiective prin furnizarea unei mese nutritive şi echilibrate în şcoli”, arată Ministerul Educaţiei, potrivit stirileprotv.ro.
În anul școlar 2023-2024 Programul Național „Masă sănătoasă” a funcționat în 1.463 de unități de învățământ, pentru un număr de 522.341 beneficiari preșcolari și elevi.
În anul școlar 2024-2025, 533.907 de preșcolari și elevi au beneficiat de program, conform notei de fundamentare a Ordinului 7.732 din 16 decembrie 2024.
Programul „Masă Sănătoasă” se adresează preşcolarilor şi elevilor prezenţi la activităţile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar şi constă în acordarea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.
Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a publicat o listă cu variante orientative de meniu recomandate pentru programul „Masă Sănătoasă”, care să fie nutritive și bogate în vitamine. Astfel că, elevii ar trebui să primească la școală:
1. ciorbă de legume;
2. supă de pui cu legume;
3. ciorbă de văcuță cu legume;
4. legume cu piept de pui/carne slabă de porc la grătar;
5. mâncare de mazăre cu piept de pui/carne slabă de porc/vită;
6. pilaf cu legume și ficăței de pui;
7. piure de morcov cu grătar de pui/carne slabă de porc;
8. piure de cartofi, salată cu piept de curcan;
9. mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;
10. ghiveci de legume cu pui/carne slabă de porc;
11. orez cu legume și pui/carne slabă de porc/vită la tavă;
12. sufleu de broccoli cu brânză;
13. cartofi gratinați, salată cu piept de pui la grătar;
14. tocană de legume cu orez brun;
15. piure de cartofi cu sfeclă și chifteluțe de legume la cuptor;
16. omletă cu legume – ardei, ciuperci, ceapă verde și brânză telemea;
17. sufleu de conopidă, broccoli și brânză la cuptor;
18. dovlecel umplut cu brânză la cuptor;
19. ciuperci la cuptor umplute cu brânză, pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani;
20. macaroane cu brânză;
21. cartofi franțuzești, la cuptor, cu brânză și ou;
22. quinoa cu legume;
23. sandvici cu unt, șuncă, cașcaval și legume – roșii, castravete, salată;
24. sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoșar, varză, morcov.