Bruxelles-ul obligă autoritățile de la București ca, până în octombrie, să vină cu o formulă în baza căreia să se calculeze salariul minim. Inflația şi puterea de cumpărare vor fi luate în calcul. Experții în economie avertizează că inflația va fi, din nou, în creștere.
Guvernul României are termen până în octombrie să vină cu o formulă care să calculeze salariul minim la un nivel cât mai apropiat de Uniunea Europeană.
Introducerea salariului minim european înseamnă creșteri salariale pentru români. De la 1 ianuarie, salariul minim brut a ajuns la 3.300 de lei, iar de 1 iulie, ar urma să fie majorat la 3.700 de lei.
România are printre cele mai mici salarii minime pe economie la nivel de Uniune Europeană. Un salariu minim mai mic decât al nostru îl au bulgarii, cu aproape 50 de euro mai puțin. Francezii, germanii și olandezii au printre cele mai mari salarii minime la nivel de Uniune Europeană.
În România, peste 30% dintre salariați sunt plătiți cu salariul minim pe economie, potrivit tvrinfo.ro.